You are here:

Justiţia sportivă italiană a achitat cele 11 cluburi în cazul de presupusă fraudă contabilă legată de transferuri de jucători

Justiţia sportivă italiană a achitat cele 11 cluburi în cazul de presupusă fraudă contabilă legată de transferuri de jucători

Serie A

Comentarii

Justiţia sportivă italiană a achitat, vineri, cele 11 cluburi acuzate în cazul de presupusă fraudă contabilă legată de transferurile de jucători, informează L’Equipe.

De asemenea au fost achitaţi aproximativ 60 de oficiali.

Tribunalul federaţiei italiene (FIGC) a dat astfel dreptate cluburilor, care au contestat acuzaţiile procurorului federal că ar fi supraevaluat preţul unor jucători şi au înregistrat astfel în documentele contabile valori nejustificate.

“Tribunalul a achitat toate cluburile, i-a achitat pe conducătorii şi administratorii cluburiloe care erau vizaţi de acuzaţii ale procurorului federal. Motivarea va fi publicată zilele următoare”, a precizat FIGC.

Un an de suspendare a fost cerut, marţi, împotriva preşedintelui clubului Juventus, Andrea Agnelli, şi unsprezece luni împotriva preşedintelui grupării Napoli, Aurelio De Laurentiis, chemaţi în faţa justiţiei sportive italiene pentru presupusă fraudă contabilă în timpul transferurilor de jucători. Unsprezece cluburi, dintre care cinci din Serie A, au fost judecate, începând de marţi dimineaţă, de comisia disciplinară a federaţiei italiene, fiind acuzate că au înregistrat câştiguri de capital şi drepturi de transfer pentru valori mai mari decât cele autorizate.

Cluburile în cauză riscau în principal o amendă, iar cei aproximativ 60 de manageri şi reprezentanţi care au fost deferiţi în nume personal puteau primi sancţiuni de până la suspendare.

Lista persoanelor şi cluburilor achitate: Fabio Paratici, Federico Cherubini, Andrea Agnelli, Pavel Nedved, Enrico Vellano, Paolo Garimberti, Assia Grazioli-Venier, Maurizio Arrivabene, Caitlin Mary Hughes, Daniela Marilungo, Francesco Roncaglio, Massimo Ienca, Massimo Ferrero, Antonio Romei, Paolo Fiorentino, Paolo Repetto, Adolfo Praga, Gianluca Tognozzi, Giovanni Invernizzi, Giuseppe Profiti, Enrico Castanini, Gianluca Vidal, Aurelio De Laurentiis, Jacqueline Marie Baudit, Edoardo De Laurentiis, Valentina De Laurentiis, Andrea Chiavelli, Franco Smerieri, Anita Angiolini, Paolo Pinciroli, Enrico Preziosi, Giovanni Blondet, Alessandro Zarbano, Diodato Abagnara, Luca Carra, Marco Ferrari, Pietro Pizzarotti, Giacomo Malmesi, Paolo Piva, Marco Tarantino, Giovanni Corrado, Giuseppe Corrado, Raffaella Viscardi, Julie Michelle Harper, Alexander Knaster, Marco Lippi, Mirko Paletti, Giovanni Polvani, Stuart Grant Thomson, Stephen Gauci, Pietro Accardi, Francesco Ghelfi, Fabrizio Corsi, Rebecca Corsi, Luca Campedelli, Giuseppe Campedelli, Daniele Sebastiani, Gabriele Bankowki, Roberto Druda, FC Juventus, UC Sampdoria, SSC Napoli, FC Pro Vercelli, Genoa CFC, Parma Calcio, Pisa, Empoli, AC Chievo Verona, Novara, Delfino Pescara.

Afla mai multe despre: italiajustitiaachitarefotbaltransferuri 

viewscnt
Articole similare