Barcelona vrea să-l vândă pe Ivan Rakitic (32 de ani), croatul care în vară intră în ultimul an de contract cu catalanii. Mijlocaşul, vicecampion mondial în 2018, are oferte din Italia şi Spania.
În birourile de pe Camp Nou s-a întocmit o listă de plecări, iar numele lui Rakitic se regăseşte şi el acolo. Contractul îi expiră în vara lui 2021, iar acesta are mai multe oferte. Şefii catalani vor să obţină bani pe transferul său, ca să poată cumpăra alţi fotbalişti. Însă, Ivan Rakitic, conform Sport, mijlocaşul va avea ultimul cuvânt în privinţa viitorului său.
FC Barcelona vrea să obţină 20 de milioane de euro în schimbul lui Ivan Rakitic, mijlocaş cumpărat de la FC Sevilla în 2014 cu 18 milioane.
Dorit de Juventus şi Inter, Rakitic vrea la Sevilla
Ivan Rakitic nu mai e titular incontetabil la FC Barcelona, iar mijlocaşul şi-a manifestat de mai multe ori nemulţumirea faţă de acest lucru. Şefii şi antrenorul nu-i mai pot garanta locul de titular mijlocaşului croat, astfel că acesta vrea să plece. Destinaţia poate fi Inter sau Juventus, în Serie A, sau FC Sevilla, în LaLiga. Croatul preferă formaţia andaluză de unde a fost transferat de catalani acum şase ani.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: ivan rakitic, transfer, fc barcelona