Juvhel Tsoumou (33 de ani) a plecat de la Rapid, în această iarnă, iar la doar câteva zile distanţă şi-a găsit un nou angajament.
Juvhel Tsoumou a fost adus la Rapid în luna noiembrie, drept soluţie de avarie pentru ofensiva giuleştenilor, rămasă fără Marko Dugandzic - vândut în Arabia Saudită pentru 2.000.000 de euro, dar şi fără Albion Rrahmani - accidentat grav într-un meci al naţionalei din Kosovo.
Juvhel Tsoumou a semnat!
În aceste luni, Juvhel Tsoumou a bifat trei partide pentru Rapid, fără realizări notabile, şi nu şi-a câştigat dreptul la o prelungire a înţelegerii.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Aşadar, atacantul congolez a plecat liber de contract şi a semnat cu formaţia thailandeză de primă ligă Police Tero FC.
- Trei meciuri în naţionala statului Congo a bifat Juvhel Tsoumou, în carieră. Are, de asemenea, meciuri şi pentru naţionalele U18 şi U19 ale Germaniei.
Pentru Juvhel Tsoumou, Thailanda va fi, astfel, cea de-a 10 ţară în care a evoluat vreodată, după Germania (Frankfurt ll, Aachen, Mannheim, Burghausen), Anglia (Preston, Plymouth), Austria (Hartberg), Slovacia (Senica), Cipru (Ermis), România (Hermannstadt, FCSB, Viitorul, Rapid), China (LN SY Urban), Maroc (Wydad), Vietnam (CAHN FC).
- 250.000 de euro este cota de piaţă a lui Juvhel Tsoumou, conform transfermarkt.de.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: tsoumou, police tero, thailanda