România se pregăteşte să debuteze în preliminariile Campionatului European din 2020, în deplasare, cu Suedia, pe 23 martie.
Claudiu Keşeru, atacantul lui Ludogoreţ, vorbeşte despre acest meci şi despre şansele pe care România le are în aceste preliminarii.
"Suntem în faţa primului meci din preliminarii, cel cu Suedia, unul foarte important pentru noi. În foarte scurt timp o să ne focusăm doar pe această partidă, apoi pe cea cu Feroe. Trebuie să luptăm şi să profităm de şansele pe care le avem. Trebuie să intrăm pe teren doar cu gândul la victorie şi când se termină partidele să ieşim cu capul sus, indiferent de rezultate. Eu vreau maximum de puncte şi trebuie să luptăm pentru asta. Sunt încrezător şi sunt sigur că ne vom califica la acest turneu final!", spune Claudiu.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Într-un interviu pentru GSP, acesta a dezvăluit: "Ar fi o mare dezamăgire, nu o tragedie dacă nu ne-am califica la Euro. Se întâmplă atâtea nenorociri în lumea asta, alea pot fi numite tragedii. Şi, oricum, mi se pare că noi greşim! În general, românul e negativist şi porneşte de la premisa că nu e posibil, că n-avem nicio şansă, că suntem slabi, că râde lumea de noi şi imediat scad şansele de reuşită. De ce nu terminăm să punem mereu răul înainte? Eu, când vreau să fac ceva, chiar dacă ştiu că e greu, foarte greu, plec cu gândul că se poate! Şi lupt pentru asta. Nimic nu e imposibil şi de fiecare dată suntem obligaţi să încercăm!".
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: keseru