Khabib Nurmagomedov, 32 de ani, este faţă în faţă cu cel mai dificil adversar de până acum. La finalul lunii octombrie, rusul îşi va apăra din nou titlul UFC împotriva lui Justin Gaethje.
Chiar dacă a fost închis în cuşcă cu Conor McGregor, Justin Gaethje este considerat a fi cel mai greu adversar al lui Khabib de până acum. Luptătorul născut în Dagestan este în continuare neînvins, dar lupta de la UFC 254, care va avea loc în Abu Dhabi vine şi în contextul în care este prima a lui Khabib după decesul tatălui şi totodată antrenorului său, Abdulmanap.
KHABIB vs GAETHJE
— UFC (@ufc) September 29, 2020
Your #UFC254 poster has just dropped!
[ #InAbuDhabi | @VisitAbuDhabi ] pic.twitter.com/kMweoc8rja
Cu toate acestea, Nurmagomedov este încrezător în forţele sale, însă este, totodată, conştient şi de abilităţile lui Gaethje, care a câştigat titlul interimar la categoria lightweight după o luptă în care l-a surclasat pe Tony Ferguson.
"Nu cred că va fi un meci de şah. Este doar un tip dur. Îi place să se lupte, îi place sângele, este un adevărat luptător. Dar când vine vorba de inteligenţă într-o luptă, cred că sunt mai inteligent decât el.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
O să îl fac să obosească. Acesta este obiectivul meu. Apoi, în runda a treia sau a patra voi încerca să îl fac knockout", a declarat rusul într-un interviu pentru RT Sport.
Casele de pariuri îi dau dreptate lui Khabib. "Vulturul" este cotat cu prima şansă în lupta împotriva lui Justin Gaethje, care are o serie de patru lupte câştigate la rând. De altfel, americanul a suferit doar două înfrângeri în carieră. Împotriva lui Eddie Alvarez, fost campion în UFC şi a lui Dustin Poirier, cel care avea ulterior să câştige titlul interimar.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: khabib nurmagomedov, justin gaethje, ufc 254