You are here:

Klopp a oferit complimentul suprem după calificarea în optimile UCL: "Dacă ştiam că e atât de bun, plăteam dublu"

Klopp a oferit complimentul suprem după calificarea în optimile UCL: "Dacă ştiam că e atât de bun, plăteam dublu"
Comentarii

Antrenorul echipei Liverpool, Jurgen Klopp, a mărturisit că a rămas fără cuvinte în urma paradei lui Alisson, din finalul meciului cu Napoli, de marţi seară.

În cel de-al doilea minut al prelungirilor reprizei secunde, brazilianul care a fost pentru o scurtă perioadă cel mai scump portar din istorie în urma transferului de la AS Roma, în vară, a făcut diferenţa dintre optimile Ligii Campionilor şi şaisprezecimile Ligii Europa. Alisson a avut un reflex incredibil şi a scos cu genunchiul mingea trimisă din câţiva metri de Arkadiusz Milik, la 1-0 pentru Liverpool. Aşa s-a şi terminat, iar Liverpool a mers alături de PSG în optimile competiţiei, în timp ce Napoli va evolua în Europa League.

"Dacă ştiam că Alisson este atât de bun, aş fi plătit dublu. Nu a fost numai acea paradă, dar, într-adevăr, a fost de-a dreptul uimitoare. N-am cuvinte. A fost salvarea noastră în această seară", a declarat Jurgen Klopp, la finalul meciului.

În vârstă de 26 de ani, Alisson a adunat deja 22 de meciuri în tricoul lui Liverpool, iar în 12 dintre ele a reuşit să meţină poarta intactă.

Champions League - programul complet al transmisiunilor Telekom Sport de miercuri, 12 decembrie


 De la 19:55

De la 22:00

Afla mai multe despre: alissonparadaklopp 

viewscnt
Articole similare