Kylian Mbappe a oferit o reacţie de forţă după ce a marcat o dublă decisivă în victoria lui Real Madrid pe terenul Barcelonei.
”Doar un detaliu”. Ce crede Mbappe despre faptul că a ajuns la 100 de goluri marcate la Real Madrid
Autor al unei duble duminică, în El Clasico împotriva Barcelonei, câştigat cu 2-1, atacantul francez al lui Real Madrid, Kylian Mbappe, a considerat că atingerea pragului de 100 de goluri în tricoul madrilenilor este „doar un detaliu”.
”Sunt foarte fericit. Cred că toată lumea ştie deja că îmi place să marchez goluri şi să ajut echipa în acest fel, dar consider că acesta este doar un detaliu. Cel mai important lucru este victoria echipei şi cred că acest rezultat ne va oferi multă încredere ca grup”, a declarat Mbappé pentru Real Madrid TV.
”Dubla” reuşită de căpitanul naţionalei Franţei, care a marcat astfel golurile cu numerele 99 şi 100 în tricoul madrilenilor, i-a permis echipei Real Madrid să reintre în lupta pentru titlu, apropiindu-se la trei puncte de Barcelona, care se menţine pe primul loc în clasament.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
”Sincer, în această seară, adevărata vedetă a fost echipa, pentru că ştiam că trebuie să facem un meci mare, un meci de luptători. Victoria de astăzi transmite un mesaj important, dar nu putem să credem că sezonul s-a încheiat. Săptămâna viitoare, la Santander, va trebui să arătăm aceeaşi intensitate”, a explicat Mbappe.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
După două sezoane fără trofee importante, Mbappe a afirmat, de asemenea, că, dacă jucătorii lui Real Madrid vor să câştige trofee în acest sezon, trebuie ”să o facă împreună, ca o echipă”, deoarece ”când te uiţi la jucătorii care sunt aici, cel care spune că ne lipseşte calitatea este un mincinos”.
Afla mai multe despre: kylian mbappe, real madrid, barcelona


.webp)




