Echipa naţională a Franţei a învins marţi seara, scor 3-1, echipa naţională a Senegalului, în grupa I a Cupei Mondiale. Kylian Mbappe a depăşit doi
Vicecampioana mondială a debutat cu dreptul la Mondiale, după un meci în care elevii lui Deschamps au trecut greu de Senegal, câştigătoarea de pe teren a Cupei Africii. Senegalezii au fost mai periculoşi în prima parte şi au avut cele mai mari ocazii ale reprizei.
Mai întâi Nicolas Jackson a lovit bara, în minutul 25, pentru ca Ismaila Sarr să rateze incredibil în al şaselea minut de prelungire, şutând peste poartă din marginea careului mic.
Francezii şi-au revenit însă în partea secundă. Edouard Mendy a intervenit la Doue, în minutul 53, apoi la şutul lui Mbappe, patru minute mai târziu. O intrare a lui Sadio Mane la Mbappe, din minutul 60 a fost aproape să aducă un penalti pentru Les Bleus, dar după vizionarea VAR, arbitrul a decis că nu s-a comis nici o infracţiune şi meciul a continuat. Minutul 66 a adus şi deschiderea scorului, Mbappe înscriind după o pasă genială a lui Olise.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Senegal a marcat în minutul 68, dar reuşita lui Nicolas Jackson a fost anulată pentru ofsaid, iar nou intratul Barcola a majorat avantajul cu un gol înscris în minutul 82, după un assist excelent al lui Rabiot.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Mbaye a redus din diferenţă în minutul 90+5, însă speranţele africanilor au fost distruse foarte repede de Mbappe, care a înscris la faza imediat următoare, cu un şut superb de la 25 de metri.
Zi a recordurilor pentru Kylian Mbappe, la Cupa Mondială
Atacantul celor de la Real Madrid l-a depăşit pe Olivier Giroud în clasamentul all-time al golgheterilor "Les Bleus", cu 58 de goluri faţă de cele 57 înscrise de către atacantul celor de la Lille.
Atacantul lui Real Madrid a ajuns astfel la al 14-lea gol marcat în 15 meciuri disputate la turneele finale ale Cupei Mondiale. Maignan a salvat de pe linia porţii la ultima fază a meciului, pe un contraatac al senegalezilor şi Franţa s-a impus cu 3-1 în faţa Senegalului, fiind prima în grupa I a Cupei Mondiale.
Golgheterul din La Liga a reuşit să-l depăşească şi pe Just Fontaine, golgheterul naţionalei Franţei la Cupa Mondială, cel care înscrisese de 13 ori.
În ceea ce priveşte clasamentul golgheterilor tuturor ediţiilor ale Cupei Mondiale, Mbappe i-a întrecut pe Pele şi pe fostul său coechipier, Lionel Messi.
- Citește și
- FCSB a reacţionat după plecarea fotbalistului la o altă grupare din Superliga: "Nu mai puteai să-l ţii pe salariul ăla"
- OFICIAL | AC Milan şi-a numit noul antrenor după sezonul de coşmar. Pe cine se bazează "rossonerii" pentru a redresa corabia
- Schimbare majoră în Superligă! TAS anulează regula "5+6” impusă de FRF
- MM Stoica, prima reacţie după plecarea lui Olaru la Union Saint-Gilloise: "Nu l-ar fi luat dacă nu ar fi avut mare încredere în el”
- Alex Măţan, dorit în două ţări diferite după ce a fost la un pas de retrogradare în Grecia
- Surpriză totală în Superliga! Papeau a semnat şi continuă în România
Afla mai multe despre: cupa mondiala, kylian mbappe, franta, senegal








