Manchester United a suferit o eliminare ruşinoasă, miercuri seară, în turul al doilea al Carabao Cup, fiind învinsă la loviturile de departajare de Grimsby Town, o formaţie modestă din a patra ligă a fotbalului din Albion
Pe terenul micuţei echipe de pe coasta de est, "diavolii roşii" au fost de nerecunoscut în prima repriză, când Grimsby a profitat de haosul defensiv al oaspeţilor şi a preluat conducerea cu 2-0 până în minutul 30.
Meciul a trecut direct la loviturile de departajare, fără prelungiri, iar tensiunea a fost maximă: seria s-a încheiat cu scorul de 12-11 în favoarea lui Grimsby, după ce Mbeumo a ratat ultima execuţie, trimiţând balonul în bară.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Pentru Grimsby Town, aceasta este considerată cea mai mare performanţă din istoria clubului, în timp ce Manchester United adaugă o nouă umilinţă într-un sezon deja tensionat.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Ruben Amorim, în pericol. Fanii i-au cerut demisia, iar lusitanul şi-a acuzat în termeni duri jucătorii
"Totul. Modul în care am început meciul, nici măcar nu eram aici. Când totul este atât de important în clubul nostru, tot ce s-a întâmplat, este o problemă în clubul nostru, ar trebui să facem mult mai bine. Trebuie doar să le cer scuze fanilor noştri.
Am simţit că jucătorii mei au spus foarte tare astăzi ce vor. Cred că este uşor pentru tine (cum să o interpretezi). Să ne concentrăm pe următorul meci şi apoi avem pauza pentru meciurile internaţionale. Ne vom gândi bine la lucruri.
Nu contează (că am pierdut la penalty-uri). La penalty-uri, sentimentul este acelaşi. Cred că fotbalul a fost foarte corect astăzi. Cea mai bună echipă a câştigat".
Eu sunt managerul. Ar trebui să fie treaba mea să înţeleg ce s-a întâmplat. Din nou, îmi pare foarte rău pentru fanii noştri. Să ne concentrăm pe următorul meci. Asta este mai mult decât un rezultat. Aceasta este cea mai mare problemă a echipei. Cred că a fost foarte clar astăzi.
Aş vrea să spun lucruri foarte inteligente şi foarte importante. Nu am nimic de spus. Nu am nimic de spus. Aceasta este şi cea mai mare problemă. Să vezi aceleaşi greşeli şi nimic de spus în acest moment. Îmi pare foarte rău pentru fanii noştri.
Este prea mult uneori. Nu poţi schimba atât de multe. Nu poţi schimba totul într-o singură vară. Trebuie să câştigi meciuri. Trebuie să nu arăţi acest tip de prestaţie.
Cred că aceasta este un pic limita. Cu tot respectul. Am spus deja că cea mai bună echipă a câştigat. Dar aceasta este o echipă din a patra divizie. Nu este vorba de portar. E mai mult decât atât”, a spus Ruben Amorim, după Grimsby Town - Manchester United.
Afla mai multe despre: manchester united, ruben amorim