Sub titlul "The Special Ligue One?", cotidianul L'Equipe speculează că antrenorul portughez Jose Mourinho ar putea prelua conducerea tehnică a unei echipe din Franţa. Însă nu pe cea a campioanei PSG, antrenată acum de germanul Thomas Tuchel.
Publicaţia franceză notează că una dintre echipele AS Monaco sau Olympique Lyon ar putea fi ţinta portughezului, deşi admite că, în cazul ultimei echipe, lucrurile ar putea fi mai dificile. Lyon este un club care mizează pe jucători tineri, cu un fotbal ofensiv. Din acest punct de vedere, venirea lui Mourinho ar fi un şoc.
De asemenea, la Monaco revenirea lui Leonardo Jardim a coincis cu obţinerea unor bune rezultate, care au scos echipa din zona retrogradării. În aceste condiţii, renunţarea la Jardim este puţin probabilă, dar totuşi nu imposibilă.
L'Equipe îşi bazează speculaţiile pe unele declaraţii ale lui Mourinho şi pe faptul că luna trecută a asistat la un meci din Ligue 1, Lille - Montpellier, la invitaţia fostului său colaborator de la Real Madrid, Luis Campos, acum consilier al preşedintelui LOSC.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
"Dacă aş spune că nu vreau să vin în Ligue 1, nu aş fi sincer cu voi, dacă aş spune da, ar începe speculaţiile despre cluburile care mă pot interesa... Mă pot întoarce într-una dintre ţările pe care le cunosc deja (n.r. - Portugalia, Anglia, Spania şi Italia) sau aş încerca ceva foarte important, adică să lucrez într-o a cincea ţară şi să câştig tot ce am câştigat şi în celelalte locuri", a spus Mourinho, recent, într-un interviu pentru AFP şi BeIn Sports.
Jose Mourinho a antrenat-o ultima dată pe Manchester United, echipă de care s-a despărţit în decembrie 2018.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.