Cotdianul L'Equipe a scris, joi, după ce Simona Halep a avut nevoie de peste trei ore pentru a trece de Anastasia Paviucenkova, că startul lent au jucătoarei române în sezonul pe hard se poate explica prin lipsa competiţiei.
"Cât e de numărul 1 mondial, Simona Halep a avut multe probleme în a-şi face drum în optimile de finală ale Openului canadian. Vina aparţine Anastasiei Paviucenkova, care i-a opus o dură rezistenţă timp de trei ore şi 10 minute, înainte de a ceda în trei seturi. Startul lent al româncei se poate explica printr-o lipsă de competiţii. Ea nu a mai jucat niciun meci oficial de la înfrângerea suferită în turul al treilea al turneului de la Wimbledon. Nu putem spune că adversara ei a fost într-un ritm mai bun, pentru că a jucat doar un meci de la grand slam-ul pe iarbă şi avea patru înfrângeri în ujltimele şapte meciuri disputate. Fără repere, cele două jucătoare au oferit un duel de înaltă internsitate. Dar experienţa şi măiestria Simonei Halep au înclinat balanţa în dreptul favoritei numărul 1, care o va întâlni pe Venus Williams în turul următor", a notat sursa citată.
Simona Halep, locul I WTA, a învins-o, joi, cu scorul de 7-6 (9), 4-6, 7-5, pe rusoaica Anastasia Pavliucenkova, locul 28 WTA, calificându-se în optimile de finală ale Rogers Cup, turneu de categorie Premier 5 care se desfăşoară la Montreal. Meciul a început miercuri, fiind întrerupt la scorul de 4-3 pentru Pavliucenkova, din cauza ploii.
În faza următoare, Halep va evolua, tot joi (după ora oraşului Montreal), cu Venus Williams, locul 14 WTA şi cap de serie numărul 13, care a eliminat-o pe Sorana Cîrstea, locul 54 WTA, cu 7-6 (4), 6-4, în turul al doilea.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: simona halep, tenis, wta