Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

La 19 ani, era transferat de la Hagi la FCSB. La 25 de ani, a semnat în Liga 4! Traseu incredibil pentru ”pariul” lui Dică

La 19 ani, era transferat de la Hagi la FCSB. La 25 de ani, a semnat în Liga 4! Traseu incredibil pentru ”pariul” lui Dică

Fotbal

Comentarii

De-a lungul timpului, au existat foarte multe transferuri pe axa FCSB - Viitorul/Farul Constanţa. Sau mai simplu, între Gigi Becali şi Gică Hagi.

Robert Grecu va juca în Liga 4

Nu toate transferurile făcute între Hagi şi Becali au avut şi efectul dorit. Unii au reuşit să se ridice la nivelul aşteptărilor, în timp ce alţii au plecat aşa cum au venit.

În vara lui 2017, pe vremea în care Nicolae Dică devenea pentru prima dată antrenorul celor de la FCSB, un fotbalist de la Viitorul Constanţa avea să ajungă în lotul formaţiei roş-albastre, luând prin surprindere pe toată lumea.

Este vorba despre mijlocaşul lateral Robert Grecu, cel care în acel moment avea doar 19 ani. Nicolae Dică îl cunoştea foarte bine, încă de pe vremea în care îl avea elev la SCM Piteşti.

”DICAnio” l-a cerut insistent la echipă, iar Gigi Becali nu a avut ce face, atunci: a achitat 30.000 de euro celor de la Viitorul cu o opţiune de transfer definitiv în vara următoare, pentru alţi 300.000 de euro.

Fotbalistul a fost utilizat în toate partidele de verificare, apoi a fost aruncat în luptă şi-n două partide de campionat: 45 de minute într-o victorie cu Concordia, scor 2-1, şi 10 minute într-o altă victorie, tot cu 2-1, contra celor de la Juventus Bucureşti.

A fost prea puţin pentru ca Gigi Becali să achite clauza de transfer definitiv, iar Robert Grecu s-a întors la Viitorul, în vara lui 2018. Pentru scurt timp.

Au urmat, apoi, trei împrumuturi succesive în doi ani, la FC Argeş, Petrolul şi Daco-Getica, însă niciodată nu s-a ridicat la nivelul pretenţiilor.

În vara lui 2019, Gică Hagi îl lăsa să plece liber de contract, la Astra Giurgiu, însă nu a bifat decât o nouă dezamăgire.

În ultimii ani, Robert Grecu a jucat pentru ”defuncta” Astra Giurgiu, în Liga 2, în sezonul de tristă amintire în care s-a desfiinţat. Apoi, a mers la CS Viitorul Dăieşti în Liga 3, dar nici acolo nu a ”funcţionat”.

Recent, mijlocaşul a fost prezentat drept noul jucător al celor de la ...Speed Academy Piteşti, în Liga 4! Echipă care se află pe locul 2, cu 32 de puncte, la două sub ACS Zimbrii Lereşti, liderul seriei.

  • Alte echipe din serie: CS Suseni, Dacia Ştefăneşti, ACS Poiana Lacului, ACS Costeşti.

Afla mai multe despre: robert grecunicolae dicagica hagigigi becali 

viewscnt
Articole similare