Reprezentativa României a învins, sâmbătă, la Torshavn, cu scorul de 3-0 (0-0), selecţionata Insulelor Feroe, într-un meci din etapa a şaptea a grupei F de calificare la Campionatul European din 2020. Tricolorii au marcat în ultimele 20 de minute.
În direct la Telekom Sport, Mihai Stoichiţă a oferit o primă reacţie după succesul tricolorilor de la Torshavn. Directorul tehnic al FRF consideră că rezultatul final a făcut ca seara noastră să nu fie deloc una proastă: ”La 3-0 poate să fie seară proastă? Mi-a plăcut răbdarea pe care am avut-o. Cred că nu am fost foarte inspiraţi în prima repriză, dar jocul ne-a răsplătit până la final” a declarat Stoichiţă la Telekom Sport.
În schimb, accidentările l-au dat peste cap pe Stoichiţă. Chiricheş şi Keşeru s-au accidentat, iar căpitanul pare aproape să rateze partida cu Norvegia: ”Poate că din cauza terenului şi a frigului au venit accidentările astea. Keşeru avea deja o problemă, dar nu ştim ce e. S-ar putea să fie vorba despre o contractură. Chiricheş joacă în Italia, la căldură, cine ştie cum a reacţionat” a spus Stoichiţă.
”Nu am jucat grozav, dar nu cred că am jucat prost. Mă aşteptam la un astfel de meci în Feroe” a subliniat Stoichiţă, care a mai adăugat: ”Contra a ales bine. Aveai de ales pe cine să joci în dreapta: Mitriţă, Coman sau Ianis. Doar Ianis a mai jucat acolo, iar când ai astfel de situaţii trebuie să te gândeşti la trecutul lor. Probabil că la antrenamente, modulul a fost pregătit în acest fel” a mai spus Stoichiţă.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
La finalul meciului, selecţionerul Cosmin Contra a confirmat că Vlad Chiricheş s-a accidentat serios. Cel mai probabil în locul său va fi convocat Iulian Cristea, dar şi Andrei Burcă are şanse să se alăture tricolorilor.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: mihai stoichiţă