În zilele de 27 şi 28 februarie, pe pârtia SubTeleferic din Poiana Braşov revine una dintre cele mai apreciate competiţii de schi alpin din România: Cupa Teleferic.
Un concurs cu o istorie complexă şi interesantă, un concurs care s-a bucurat de la o ediţie la alta de o participare din ce în ce mai numeroasă, un concurs care, alături de cursele internaţionale, a contribuit la creştere interesului tinerilor schiori români, dar şi a amatorilor, pentru pârtiile din Poiana Braşov.
Cupa Teleferic, al cărei debut s-a produs în anii '70, a adunat în ultimii ani cei mai buni schiori alpini din România la trei categorii de vârstă, 12 ani, 14 ani şi 16 ani, atât la fete cât şi la băieţi.
,,Premiile puse la bătaie în acest an sunt de 36.000 de lei, fiind cele mai mari din acest sport la nivel de copii şi juniori. Ne dorim ca toţi participanţii să rămână cu o amintire cât mai plăcută de la această competiţie. Poate peste ani vom putea vorbi de un nume mare în schiul românesc care să-şi amintească de faptul că una dintre competiţiile lui de debut a fost Cupa Teleferic,,, a precizat Dan Ghiţă, membru în comitetul de organizare alş competiţiei.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
La această ediţie şi-au anunţat prezenţa peste 150 de copii , această competiţie fiind considerată un test pregătitor înaintea de debutul întrecerilor internaţionale. Chiar dacă încălzirea globală a dat peste cap organizarea tuturor competiţiilor internaţionale de profil în Europa şi chiar în lume, organizatorii Cupei Teleferic au luat în calcul toate aspectele, fiind pregătiţi pentru toate scenariile. ,,Am pregătit tunuri de zăpadă prin care să asigurăm o bună calitate a pârtiei. Ne dorim ca şi în această ediţie, indiferent de condiţiile climaterice, să avem o competiţie de top,, a mai spus Dan Ghiţă.
Articol scris de Răzvan Ionaşcu
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: schi, cupa teleferic