You are here:

La doar 18 ani, Lamine Yamal a ajuns în topul celor mai bine plătiţi fotbalişti din lume în 2025. Ierarhia este dominată în continuare de Cristiano Ronaldo

La doar 18 ani, Lamine Yamal a ajuns în topul celor mai bine plătiţi fotbalişti din lume în 2025. Ierarhia este dominată în continuare de Cristiano Ronaldo

Fotbal internațional

Comentarii

Lamine Yamal, starul în vârstă de 18 ani al echipei FC Barcelona, a intrat în elita fotbalului şi din punct de vedere financiar, ajungând printre jucătorii cel mai bine plătiţi din lume în 2025, conform Forbes. În fruntea listei se află portughezul Cristiano Ronaldo.

Ronaldo se află în fruntea celei mai recente liste Forbes, cu venituri uimitoare de 280 de milioane de dolari în acest an, menţinându-şi dominaţia financiară în fotbal după ce jucătorul în vârstă de 40 de ani a semnat o prelungire a contractului pe doi ani cu echipa Al-Nassr din Arabia Saudită.

Atacantul portughez, care a devenit primul fotbalist care a atins statutul de miliardar şi a ocupat primul loc în clasamentul celor mai bine plătiţi sportivi din lume timp de trei ani consecutivi, se apropie de pragul de 1.000 de goluri în carieră.

Rivalul său de mulţi ani, Lionel Messi, ocupă locul al doilea cu 130 de milioane de dolari, atacantul de 38 de ani al echipei Inter Miami câştigând cea mai mare parte a veniturilor din contracte în afara terenului. Portofoliul de sponsorizări al lui Messi include Adidas, Lay's şi Mastercard, iar anul trecut el a lansat şi o băutură pentru sportivi.

Atacantul francez Karim Benzema completează lista celor care câştigă peste 100 de milioane de dolari, ocupând locul al treilea cu 104 milioane de dolari, beneficiind de transferul său la echipa saudită Al-Ittihad.

Kylian Mbappe (95 de milioane de dolari) de la Real Madrid şi Erling Haaland (80 de milioane de dolari) de la Manchester City completează topul primilor cinci jucători.

Dar ascensiunea fulminantă a tânărului Yamal ameninţă să zguduie ordinea stabilită în fotbal.

Sezonul 2024-25 a reprezentat un moment de cotitură pentru spaniol, care a marcat 18 goluri şi a înregistrat 25 de pase decisive în toate competiţiile pentru Barcelona, după ce a ajutat Spania să câştige Campionatul European.

Forbes notează că Yamal şi-a consolidat portofoliul de sponsori prin adăugarea Beats by Dre la Adidas, Konami şi Powerade, ajungând la venituri de 43 de milioane de dolari.

FOTBALIŞTII CEL MAI BINE PLĂTIŢI ÎN 2025, CONFORM FORBES: 

1) Cristiano Ronaldo (Al-Nassr): 280 milioane dolari

2) Lionel Messi (Inter Miami): 130 milioane dolari

3) Karim Benzema (Al-Ittihad): 104 milioane dolari

4) Kylian Mbappe (Real Madrid): 95 milioane dolari

5) Erling Haaland (Manchester City): 80 milioane dolari

6) Vinicius Jr (Real Madrid): 60 de milioane de dolari

7) Mohamed Salah (Liverpool): 55 de milioane de dolari

8) Sadio Mane (Al-Nassr): 54 de milioane de dolari

9) Jude Bellingham (Real Madrid): 44 de milioane de dolari

10) Lamine Yamal (Barcelona): 43 de milioane de dolari

Afla mai multe despre: lamine yamalcristiano ronaldoforbes 

viewscnt
Articole similare