Federaţia Română de Fotbal a obţinut o victorie uriaşă în fotbalul mondial, atât la nivel administrativ, cât şi din punct de vedere al imaginii. Concret, forul condus de Răzvan Burleanu a pus bazele unui proiect care viza creearea unei noi competiţii dedicate juniorilor sub 15 ani, iar ideea a fost salutată şi aprobată în unanimitate la Întâlnirea Regională a Federaţiilor de Fotbal din sud-estul Europei, găzduită de Bucureşti.
Astfel, începând din 2019, 14 ţări din zona noastră de continent (Albania, Bosnia şi Herţegovina, Bulgaria, Croaţia, Cipru, Macedonia, Grecia, Kosovo, Muntenegru,Rusia, Serbia, Slovenia, Turcia şi România) vor lua startul la competiţia al cărui proiect a fost gândit şi creat în totalitate de oamenii din Federaţia Română de Fotbal.
”Este un punct important al federaţiei, o idee veche pe care am dezbătut-o în ultimii doi ani, iar acum suntem fericiţi că totul prinde formă. Dacă vom da timpul inapoi, ne vom aminti că această competitie a luat naştere Bucureşti, la iniţiativa noastră. Propunerea de la FRF a fost aprobată în unanimitate , iar noua competiţie destinată juniorilor Under 15 ani se va desfăşura la nivelul celor 14 federaţii nationale, apoi se vor alătura alte 2 echipe naţionale în fiecare an. Noi ne dorim ca ele să vină din Asia sau America de Sud. E important să dăm posibilitatea jucătorilor tineri să aibă parte de meciuri tari şi adversari de pe alte continente. Strategia a fost aprobată direct, toate detaliile de organizare, inclusiv despre formatul competiţional, totul s-a decis la propunerea noastră. Prima ţară care va organiza competiţia va fi Turcia, anul viitor, apoi noi ne dorim să găzduim acest turneu” – Răzvan Burleanu, preşedintele Federaţiei Române de Fotbal.
Davor Suker şi şeful federaţiei engleze la Bucureşti
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Printre invitaţii la şedinţa care a avut loc la Bucureşti s-au aflat şi oficialii celor mai vechi federaţii din lume, cea engleză şi cea britanică. Şeful fotbalului din Anglia a lăudat iniţiativa românilor, precizând importanţa unor astfel de competiţii la nivelul copiiilor şi juniorilor.
”Dezvoltarea fotbalului la nivel de copii şi juniori este o prioritate pentru noi şi pentru UEFA, ei reprezintă viitorul şi trebuie să ne asigurăm că au parte de cele mai bune condiţii. Principalul câştig al acestei Întâlniri Regionale a fost faptul că am cooperat. Este foarte important să ştii ce idei şi gânduri au ţările vecine, să poţi implementa strategii comune... nimănui nu-i plac surprizele iar în astfel de întâlniri se ajunge la un numitor comun. A fost o întâlnire productivă, am ascultat tot ce au avut de spus membrii. Am vizitat 44 de ţări şi am aflat lucruri noi de la fiecare în parte. Sub conducerea lui Răzvan Burleanu am descoperit lucruri interesante despre ce se întâmplă în această ţară şi în această zona a Europei” - Greg Clarke, preşedintele Federaţiei engleze de fotbal.
Oficialii UEFA au lăudat eforturile FRF
Forul continental a avut reprezentanţi la Întâlnirea Regională a Federaţiilor de Fotbal din sud-estul Europei. Oficialii UEFA au apreciat ideea şi munca depusă în ultimele luni de către români.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
” Este foarte important să le dăm copiilor şansă de a juca meciuri tari la nivel înalt, iar preşedintele Răzvan Burleanu a susţinut o prezentare excepţională vizavi de acest aspect. Toţi cei prezenţi la Întâlnirea Regională au fost încântaţi şi au susţinut proiectul în totalitate. Ideea acestei competiţii este să creem viitoarele superstaruri, iar copiii să aibă ocazia să evolueze într-un turneu major. Copiii şi juniorii sunt mereu în centrul atenţiei la UEFA, de aceea suntem extrem de încântaţi de propunerea venită de la Federaţia Română de Fotbal. A fost o întâlnire productivă, toţi cei prezenţi sunt interesaţi să crească acest fenomen. Suntem fericiţi că am luat parte la discuţii, vrem să determinăm cât mai mulţi oameni să joace fotbal, să meargă la meciuri, să urmărească partidele la televizor. Noi, la UEFA, iubim fotbalul şi ţelul nostru este să facem cât mai mulţi oameni să se îndrăgostească de fotbal aşa cum am făcut-o noi” - Noel Mooney, preşedintele National Associations Business Development.
”Am avut pe agenda de lucru subiecte foarte interesante şi sunt încântat de primirea de care am avut parte şi de felul în care Federaţia Română de Fotbal a organizat evenimentul. Principalul ţel al acestei întâlniri a fost stabilirea unei baze de cooperare în zonă, stabilirea unor strategii comune între ţările vecine. Răzvan Burleanu a susţinut o prezentare de excepţie, din punct de vedere administrativ lucrurile stau foarte bine. Ştim că nu este deloc uşor să faci treabă bună când iei totul de la zero. FRF are o viziune importantă vizavi de dezvoltarea fotbalului” - Zoran Lakovic, director UEFA pentru National Associations Divison.
Afla mai multe despre: competitie noua la fotbal u15