You are here:

La mulţi ani, Edward Iordănescu! Selecţionerul împlineşte 46 de ani o zi înaintea debutului României la EURO 2024

La mulţi ani, Edward Iordănescu! Selecţionerul împlineşte 46 de ani o zi înaintea debutului României la EURO 2024
Comentarii

Selecţionerul Edward Iordănescu împlineşte, duminică, 46 de ani. Aniversarea sa vine cu o zi înaintea debutului României la Euro 2024, luni, în faţa Ucrainei.

Edward Iordănescu s-a născut la 16 iunie 1978, fiind fiul cel mare al fostului jucător şi antrenor Anghel Iordănescu.

Actualul selecţioner al României a evoluat ca jucător la Steaua, Sportul Studenţesc, Unirea Focşani, Rapid Bucureşti, Petrolul Ploieşti şi Vaslui. A jucat de asemenea în străinătate, în Grecia şi Cipru, la Panionios şi Alki Larnaca.

În cariera de antrenor, Iordănescu a mai antrenat echipele Fortuna Brazi, ASA Târgu Mureş, Pandurii Târgu Jiu, ŢSKA Sofia, Astra Giurgiu, CFR Cluj, Gaz Metan Mediaş şi FCSB.

Edward Iordănescu a cucerit titul în Liga I în sezonul 2020/2021, cu CFR Cluj, apoi a fost numit selecţioner al României la 25 ianuarie 2022.

Sub conducerea sa, naţionala României a reuşit calificarea la Campionatul European după 8 ani, terminând pe primul loc grupa de calificare.

Edward Iordănescu este căsătorit cu Arabella şi au împreună trei copii.

Afla mai multe despre: edward iordanescu 

viewscnt
Articole similare