Nana Falemi a rememorat perioada petrecută la Petrolul Ploieşti şi a recunoscut că meciurile cu Steaua, Dinamo şi Rapid îl motivau cel mai mult.
Fostul fundaş spune că atmosfera de pe stadionul din Ploieşti era una specială, iar experienţa trăită la Petrolul l-a făcut să se simtă cu adevărat fotbalist.
"Aveam mari responsabilităţi înaintea meciurilor cu Steaua sau cu Dinamo. Eu mă simţeam foarte responsabil, nu aveam voie să greşesc, pe mine mă motivau foarte mult aceste meciuri.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Cu Dinamo am dat gol, cu Steaua am dat gol, cu Rapid am jucat foarte bine. Mă simţeam foarte motivat.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Stadionul era plin, ţi se făcea pielea de găină. La Ploieşti te simţeai fotbalist. Am fost foarte fericit să joc pentru Petrolul" , a spus Nana Falemi la Orange Sport.
Nana Falemi a debutat în Liga 1 la Petrolul, unde a marcat două goluri în cele 55 de meciuri jucate. Apoi, după doar doi ani, în sezonul 1999/2000, fostul fundaş central s-a transferat la Steaua.
A stat cinci ani în Ghencea, iar în 2005 a părăsit fotbalul românesc şi a semnat cu Ergotelis, din Grecia. După doar şase luni, Nana Falemi s-a întors în România, la FC Vaslui, iar până la finalul carierei a mai jucat la alte echipe din fotbalul românesc, Dunărea Giurgiu şi Gaz Metan, unde şi-a şi încheiat cariera de jucător.
Nana Falemi a avut o experienţă şi în afara Europei, în 2006, când a evoluat în China, la Jiangsu Sainty.
Fostul fundaş central are cinci meciuri jucate pentru naţionala Camerunului şi două trofee cucerite în carieră, titlul şi Supercupa României, alături de Steaua.
Afla mai multe despre: petrolul








