Rapid se află în luptă pentru un loc de play-off.
Daniel Niculae, despre situaţia Rapidului: ”Şumi a încercat să repare greşelile care au fost făcute”
Daniel Niculae, preşedintele celor de la FC Hermannstadt, s-a despărţit de Rapid, în prima jumătate a anului 2024.
Recent, într-un interviu exclusiv Orange Sport, Niculae a vorbit despre situaţia Rapidului şi cum vede lupta din actual sezon.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Giuleştenii au terminat anul 2024 pe locul al 8-lea al clasamentului din SuperLigă, cu 29 de puncte, la două lungimi în spatele formaţiei aflate pe poziţia a 6-a.
”(n.r. despre Rapidul lui Şumudică) Rapidul de la începutul sezonului a arătat cumva, Şumi a încercat să repare greşelile care au fost făcute.
Din păcate lumea nu mai are răbdare şi ştim că suporterii Rapidului sunt foarte înfocaţi. Ei care erau obişnuiţi cu răbdarea, dar se schimbă generaţiile pe teren dar şi în tribune şi apar oameni care îşi doresc rezultate.
Toată lumea îşi doreşte rezultate pentru că e greu de susţinut o echipă de fotbal să îşi atingă obiectivele trebuie şi bani şi nu puţin în funcţie de echipă şi obiectivele fiecăruia!”, a declarat Daniel Niculae pentru Orange Sport.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Rapid a avut parte de o scădere de formă în play-off-ul sezonului trecut. Aflaţi într-o luptă pentru titlu cu rivala FCSB, rapidiştii au avut parte de o serie nefastă de rezultate, odată cu intrarea în play-off.
Meciurile pe care Rapid le mai are de disputat în sezonul regulat
- Rapid - Poli Iaşi
- Rapid - Universitatea Craiova
- ”U” Cluj - Rapid
- Rapid - Unirea Slobozia
- Oţelul Galaţi - Rapid
- Rapid - FC Botoşani
- Farul - Rapid
- Rapid- FCSB
- Hermannstadt - FCSB
Afla mai multe despre: daniel niculae, rapid, marius şumudică