You are here:

La show-ul de la finala Cupei Mondiale, dansatorii Shakirei au purtat ţinute create de o româncă

La show-ul de la finala Cupei Mondiale, dansatorii Shakirei au purtat ţinute create de o româncă

Cupa Mondială

Comentarii

Creativitatea românească a fost prezentă pe cea mai mare scenă a fotbalului mondial, duminică, la show-ul de la finala Cupei Mondiale, dansatorii Shakirei purtând ţinute create de Rafaela Pestriţu.

"Creativitatea românească a fost prezentă pe una dintre cele mai mari scene din lume.

Când Shakira a urcat pe scenă la finala Cupei Mondiale FIFA 2026, dansatorii ei purtau ţinute create de designerul român Rafaela Pestriţu, originară din Slatina.

Proiectul a luat naştere prin intermediul stilistului Shakirei, cu care aceasta colaborase şi anterior. În timp record, Pestriţu şi echipa sa au conceput şi realizat 40 de ţinute personalizate, aduse la viaţă de studioul ei în colaborare cu o fabrică de familie din Slatina", notează pe Facebook Ambasada României în SUA.

Rafaela Pestriţu este o creatoare de modă din Slatina care şi-a construit o carieră internaţională la Londra. Absolventă a Central Saint Martins, Rafaela a creat ţinute pentru mai multe staruri: Christina Aguilera, Kylie Minogue, Tyla, Karol G şi Charli XCX.

"Faptul că creaţiile realizate în România au fost prezentate în cadrul unuia dintre cele mai urmărite evenimente sportive din lume ne reaminteşte cu mândrie că talentul, creativitatea şi măiestria românească continuă să-şi lase amprenta pe scena mondială", menţionează ambasada.

Şi creatoarea a postat un mesaj în social media în care arată cum a contribuit la momentul memorabil de la finala CM.

"40 DE ŢINUTE PERSONALIZATE. O SĂPTĂMÂNĂ. FINALA CUPEI MONDIALE

Am fost solicitată să creez 40 de ţinute personalizate pentru dansatorii Shakirei, pentru spectacolul ei din pauza meciului de la Cupa Mondială.

A fost un moment incredibil de special să văd cum munca noastră prinde viaţă pe una dintre cele mai mari scene din lume.

Mulţumesc, Nicolas, pentru încrederea şi sprijinul tău necondiţionat. Mi-a plăcut la nebunie să lucrez la acest proiect.

Un imens mulţumesc echipei noastre şi tuturor celor care ne-au ajutat să dăm viaţă acestui proiect într-un termen atât de strâns", a scris ea pe Instagram.

Reprezentativa Spaniei, campioana europeană en-titre, a câştigat, duminică, la New Jersey, pentru a doua oară în istorie titlul mondial, învingând în finală Argentina, care era deţinătoarea trofeului, scor 1-0, după prelungiri.

La pauza finalei a avut loc un spectacol incendiar, protagoniştii fiind Madonna, BTS, Justin Bieber şi Shakira.

Afla mai multe despre: cupa mondiala 

viewscnt
Articole similare