Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

”Lasă-ne, nea Flavius” MM Stoica continuă războiul de la distanţă cu Stoican: ”Dă-i pe ameninţări de luni că e timp!”

”Lasă-ne, nea Flavius” MM Stoica continuă războiul de la distanţă cu Stoican: ”Dă-i pe ameninţări de luni că e timp!”

FCSB

Comentarii

Primele replici între Dinamo şi FCSB, înainte de derby, au avut loc încă de la înfrângerea "câinilor" cu FC Argeş, scor 2-1. Duelul a fost purtat, de la distanţă, de Flavius Stoican şi Mihai Stoica.

”Lasă-ne, nea Flavius” MM Stoica continuă războiul de la distanţă cu Stoican: ”Dă-i pe ameninţări de luni că e timp!”

MM Stoica i-a dat, din nou, replica lui Flavius Stoican după declaraţile antrenorului de aseară. Managerul de la FCSB i-a răspuns şi aseară în direct şi a ţinut să îi dea replica şi azi pe reţelele de socializare. 

”Niciodată n-am crezut că voi ajunge să vreau ca Dinamo să câştige un meci, asta probabil pentru că mi-aş dori cu adevărat ca ei să rămână în Liga 1. Nu-mi place că grupări care puneau serioase probleme în lupta pentru titlu au dispărut sau că au fost ani fără Rapid în Liga 1.

Deşi am avut milioane de ocazii şi de motive (numai dacă ţineam cont de comportamentul greţos al galeriei lor) să-i ironizez grav, am ales să n-o fac şi să încerc să fiu obiectiv când am analizat situaţia în care se află. Pe scurt, să fiu empatic.

Poate că şi pentru că oricui i se poate întâmpla un dezagrement de dimensiunile astea, mai ales în vremurile pe care le trăim.

Tocmai de asta nu înţeleg de unde i-au venit subit nervii lui Stoican şi ne arată el nouă nu ştiu ce. Lasă-ne, nea Flavius, că avem meci mâine cu ăia de ne-au dat în tur cu terenul în cap, au câte 4 jucători pe post şi mai vor să se întărească.

Dă-i pe ameninţări de luni că e timp! Weekend plăcut tuturor!”, a scris MM pe reţelele de socializare. 

De la ce a pornit totul:

Dinamo Bucureşti a pierdut cu 2-1 în deplasare, cu FC Argeş, iar Flavius Stoican a tras primele concluzii. Antrenorul se pregăteşte şi de derby-ul cu FCSB, care are loc pe 30 ianuarie, şi s-a arătat deranjat de o declaraţie a lui Mihai Stoica. 

"E important să ne ridicăm la nivelul celor de la FCSB, cu transferurile făcute. Am văzut ce au declarat, că suntem vai de capul nostru, dar vedem. Au jucători de milioane de euro şi să ne ridicăm la nivelul lor", a spus antrenorul dinamovist. 

Flavius Stoican s-a referit la declaraţia lui Mihai Stoica, cel care nu e de acord cu venirile lui Tomozei şi Buleică la Dinamo. Oficialul FCSB a reacţionat şi s-a arătat deranjat şi că derby-ul va avea loc în "Ştefan cel Mare", în loc de Arena Naţională. 

"Eiii, a început războiul psihologic pentru derby, îşi montează echipa mister. Bate câmpii, îmi doresc să rămână Dinamo în Liga 1, fără pic de ipocrizie. Fotbalul are nevoie de Dinamo, de Rapid. 

Am spus doar că nu cred că suporterii lui Dinamo se aşteptatu să se întărească echipa cu Tomozei şi Buleică, jucători care au jucat în Liga 2. Uite, Buleică mi-a plăcut cum a jucat azi. Nici Tomozei n-a jucat rău, putea lua al doilea galben. N-am vrut să-i jignesc, dar ce să-i spui lui Stoican? Ne bagă în toloaca aia, plantaţia aia, cartofi bagi acolo. Oamenii nu au bani, unde să joci pe Arena Naţională?", a replicat expertul Telekom Sport. 

 

Afla mai multe despre: fcsbdinamomihai stoica 

viewscnt
Articole similare