UTA a fost învinsă de FCSB cu 1-2, la capătul unui meci controversat în care bucureştenii au primit două lovituri de la 11 metri.
În minutul 21, primul penalty a fost acordat după ce Octavian Popescu a căzut prea uşor, după un duel cu Roger, mijlocaşul echipei UTA Arad. Marian Barbu, arbitrul partidei, a dictat, fără să stea pe gânduri penalty, spre nemulţumirea oaspeţilor.
A doua fază controversată s-a produs în minutul 81, când Barbu a dictat al doilea penalty în favoarea gazdelor. Arbitrul a considerat că a existat un henţ în careu făcut de Medimorec, dar reluările arată că balonul centrat de Dumiter ieşise în afara terenului.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
La finalul meciului, antrenorul de la UTA, Laszlo Balint, a avut un discurs manifest şi a spus că arbitrul Marian Barbu, vrea să fie ”actorul principal”.
”Cred că a văzut o ţară întreagă, astăzi, UTA este câştigătoare! Părerea domnului Barbu este alta şi eu accept. Arbitrii sunt oameni, pot greşi. Toată maniera domnului Barbu a fost cum a văzut astăzi o ţară întreagă. Ştiţi cum noi, la Arad, la UTA, încercăm să fim atipici. Adică, să nu ieşim pe la emisiuni, să nu urlăm, să nu ne certăm cu arbitrii, cu adversarii.
Vrem să respectăm pe toată lumea, pretindem, şi noi respectăm. Ne acceptăm greşelile, încercăm să ne asumăm greşelile. Cum a spus un coleg de breaslă de al meu: în momentul în care greşim, plătim. Când un arbitru greşeste ca domnul Barbu în seara asta, cum plăteşte? Cum se uită el în ochii noştri, ai antrenorilor şi ai jucătorilor? Jos pălăria, am făcut unul dintre cele mai bune meciuri astăzi.
”Stăteau spectatorii cu coasele pe gard!”
Am făcut unul dintre cele mai bune meciuri. Cum poate să vină el şi să spună: am încercat eu să fac tot ce am avut mai bun şi să arbitrez cum am putut mai bine? Vă întreb eu pe dumneavoastră şi întreb o ţară întreagă, pentru că aşa ceva nu se poate. Galben pentru simulare pentru primul penalty, la al doilea penalty iese mingea în afara terenului. Nu am eu cea mai mare experienţă, dar vă spun că aşa ceva nu am trăit nici cât am fost jucător. Ba da. Ştiţi când am trăit? Când eram în Liga 3, în Valea Jiului şi acolo arbitrau de frica spectatorilor, pentru că stăteau spectatorii cu coasele pe gard, atunci am mai trăit aşa ceva, la Petrolul Stoina.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Suntem în anul 2021 şi toată lumea întreabă de ce fotbalul românesc se duce în jos. Eu, ca antrenor la început de drum, e al doilea meu sezon în Liga 1, fac tot ce e omeneşte posibil, tot ce ştiu mai bine ca să dau încredere jucătorilor, să producem un fotbal cât putem noi de bun.
Nu vreau să trecem prin asemenea momente, în care ştim că am fost mai buni, am simţit, ne-au zis toţi băieţii că au fost mai buni decât ei. Tot respectul, au câştigat, felicitări, dar aş vrea să se uite responsabilii care conduc fotbalul românesc, pentru că lucrurile acestea se petrec etapă de etapă. Şi, uitaţi-vă şi dumneavoastră, cine iese în faţă? Antrenorii de la echipele mici. Trebuie să băgăm capul în pământ şi să mergem înainte. De ce suntem noi tot timpul cei care trebuie să meargă să le spună jucătorilor: hai, băieţi, nu-i nimic, mergem înainte.
De ce mă întreabă jucătorii străini dacă aşa e în România? Vin la mine şi mă întreabă. Ce vreţi, să fiu calm? Nu am cum să fiu calm. Îmi pare rău. Este vorba de slujba noastră, de viitorul nostru, până la urmă. Poate nu suntem doriţi acolo în prima parte. Nu-i nimic, mergem înainte şi ne ducem crucea până la capăt.
Noi credem în ce putem să facem, muncim zi de zi, suntem o familie. Aşa cum suntem noi, o echipă mică, cred că nu aţi văzut niciodată de la noi din club să iasă cineva din conducere şi să se certe cu moderatorii, cu invitaţii. Noi încercăm să ne vedem de ale noastre, să ne îngrijim curtea noastră. Unde creşte o bălărie, încercăm să o tăiem. Îmi găsesc foarte greu cuvintele, pentru că după un asemenea meci, chiar nu mai ştiu ce să spun. A văzut o ţară întreagă .
”Marian Barbu e Brad Pitt, vrea să fie actorul principal!”
Ştiţi care e cea mai mare problemă? Arbitrii nici nu ne bagă în seamă. Au pâinea şi cuţitul în mână. Ei, în momentul în care greşesc, plătim noi. Eu, ca antrenor, jucătorii, poate că avem sau nu un obiectiv, dar dacă merităm ceva, fii corect.
Accept greşelile, dar în momentul în care se vede o manieră de asemenea natură, este foarte greu de acceptat. Este foarte greu să ne gândim că suntem într-un fotbal civilizat, în care noi, ca antrenori, putem să lucrăm zi de zi ca să ne dezvoltăm echipele. Pentru ce? Să ajungem sămbătă să păţim ce am păţit acum? La asta ar trebui să răspundă cei din fruntea fotbalului românesc. Să vină şi să se pună la o masă rotundă şi să se gândească cum să dezvolte fotbalul românesc.
Le-am spus şi la pauză băieţilor, după meci, o spun şi acum în faţa unei ţări întregi, dar nu e normal să venim şi să spunem că desfăşurarea meciului a fost de aşa natură, încât domnul Marian Barbu a fost actorul principal. Nu e normal. Domnul Marian Barbu e Brad Pitt, vrea să fie actorul principal. Încă ceva, e al patrulea meci în care ne arbitrează în 18 etape. Dacă asta e normal, atunci, trăim într-o ţară anormală”, a spus Laszlo Balint, la finalul meciului.
Afla mai multe despre: uta-fcsb-balint