You are here:

Laszlo Dioszegi este mulţumit de remiza lui Sepsi din Conference League: „Avem şanse să mergem mai departe” Cum vede returul

Laszlo Dioszegi este mulţumit de remiza lui Sepsi din Conference League: „Avem şanse să mergem mai departe” Cum vede returul

Superliga

Comentarii

Sepsi Sf. Gheorghe a remizat cu Spartak Trnava, scor 0-0, în prima manşă a turului al doilea preliminar al Conference League.

Covăsnenii au remizat cu echipa slovacă, iar returul va avea loc peste o săptămână.

Întrebat despre jocul echipei sale, Laszlo Dioszegi, finanţatorul lui Sepsi, a declarat la Look Sport: „A fost echitabil, sunt mulţumit. Am dominat noi prima repriză, ei a doua. Avem şanse să mergem mai departe. Am luat echipa din Liga 5, am avut emoţii, am fost alături de 20 de inşi care au susţinut echipa incredibil.

Acum 4 ani când am visat sî jucăm în cupele europene, nici eu nu credeam. Nu mă credea nimeni. Acasă vom juca cu 2500 de spectatori şi va fi altceva. O să facem tot ce trebuie în retur să aducem puncte României.

Dacă eram pesimist, rămâneam la liga a cincea. Toţi trebuie să visăm!”

Am mare încredere în academii şi în copii, iar în 4-5 ani crede că putem ajunge la nivelul la care am fost pe vremea lui Gică Popescu şi Gică Hagi. Dacă eram pesimist, rămâneam la liga a cincea. Toţi trebuie să visăm!

Din liga a cincea până în liga a doua am băgat maximum 200.000 de euro. La Liga 1 bugetul este de 5-6 milioane de euro.

M-a surpins rezultatul Craiovei, dar cred că vor învinge cu 2-0 în Bănie”.

Spartak Trnava - Sepsi 0-0. Totul se decide în retur! Formaţia lui Grozavu, debut reuşit în Europa. Mitrea a fost eliminat pe final

Afla mai multe despre: sepsilaszlo dioszegiconference league 

viewscnt
Articole similare