Clubul Lazio Roma a fost sancţionat, miercuri, cu o amendă de 20.000 de euro pentru jignirile rasiste adresate de unii dintre fanii săi fotbalistului formaţiei Brescia, Mario Balotelli, la meciul de săptămâna trecută, relatează AFP.
În decizia sa, comisia de disciplină a federaţiei italiene menţionează scandări “cu caracter discriminatoriu rasial” în minutele 21 şi 29, precum şi insulte adresate în trei rânduri lui Balotelli. Comisia a cerut şi verificarea “colaborării efective a clubului la identificarea celor implicaţi” în incidente.
Lazio Roma a asigurat că îi va da în judecată pe cei vinovaţi.
Mario Balotelli a fost victima scandărilor rasiste
Duminică, atacantul Mario Balotelli a fost din nou victimă a insultelor rasiste venite din tribune, la meciul pe care echipa lui, Brescia, l-a disputat, pe teren propriu, împotriva formaţiei Lazio.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Balotelli a dechis scorul în minutul 18, apoi din tribune s-au auzit sunete de maimuţă. Fotbalistul italian l-a atenţionat pe arbitrul Gianluca Manganiello, care a întrerupt partida aproximativ 20 de secunde.
În noiembrie, Balotelli a fost victimă a insultelor raiste la meciul din deplasare cu Verona. Jucătorul Bresciei a vrut apoi să părăsească terenul, însă a fost convins de colegii săi să nu o facă. Partida a fost întreruptă câteva minute, iar la staţia de amplificare s-a difuzat un mesaj către fani.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: amenda lazio, scandari rasiste, mario balotelli