Echipa engleză de fotbal Leeds United l-a demis miercuri pe antrenorul spaniol Javi Gracia, la mai puţin de trei luni de la instalarea sa în funcţie, numindu-l în locul acestuia pe englezul Sam Allardyce, care va avea ca misiune salvarea de la retrogradare, a anunţat clubul din Premier League, citat de Reuters.
Leeds ocupă în acest moment locul 17 în clasament, cu 30 de puncte, devansând-o la golaveraj pe Nottingham Forest, ocupanta primului loc retrogradabil (18), cu patru etape înainte de finalul sezonului.
Leeds şi-a demis antrenorul
"Îi mulţumim lui Javi şi echipei sale pentru eforturile depuse în circumstanţe dificile. Ultimele patru meciuri ale sezonului vor fi supervizate de experimentatul antrenor principal Sam Allardyce", a precizat Leeds United într-un comunicat.
Javi Gracia este al doilea antrenor demis în acest sezon de Leeds United, după americanul Jesse Marsch, concediat în luna februarie, şi al 14-lea antrenor principal care îşi pierde postul de la debutul actualei ediţii din Premier League.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Sam Allardyce, în vârstă de 68 de ani, a condus anterior formaţiile Bolton Wanderers, Newcastle United, Blackburn Rovers, West Ham United, Sunderland, Crystal Palace şi Everton, în prima ligă engleză, remarcându-se prin activitatea sa la echipele aflate în lupta pentru evitarea retrogradării.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: leeds, javi gracia