Fostul jucător de la Werder Bremen, Mesut Özil, nu a fost invitat la meciul de retragere al fostului său coechipier Diego Ribas, cu care a jucat între 2008 şi 2010. Clubul german spune că a luat această decizie deoarece valorile fostului mijlocaş erau incompatibile cu cele ale sale.
„Am convenit cu Diego să nu-l invităm pe Mesut din cauza acţiunilor sale recente, care nu reprezintă valorile clubului”, a explicat un responsabil al Werder.
Fără a-l numi direct, declaraţia se referă în special la legăturile lui Özil cu Lupii Gri, o organizaţie armată turcă ultranaţionalistă, neofascistă, xenofobă, antiarmeană, antikurdă, homofobă, antisemită şi anticreştină.
De la crearea lor, Lupii Gri au fost asociaţi cu numeroase acte de violenţă, iar unii dintre membrii au fost chiar acuzaţi de crimă.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Afilierile lui Özil cu Turcia au fost bine documentate chiar înainte de sfârşitul carierei sale de jucător, inclusiv retragerea din echipa naţională germană în 2018, după ce o fotografie cu el şi Ilkay Gunodgan - de asemenea german, dar de origine turcă - pozând cu preşedintele Erdogan a fost criticată. Preşedintele Erdogan a fost chiar cavalerul de onoare al lui Özil la nunta sa cu modelul suedez Amine Gulse în 2019.
În luna februarie a acestui an, Özil a devenit membru al Consiliului decizional central al Partidului Justiţiei şi Dezvoltării (AKP) al preşedintelui turc Recep Tayyip Erdogan, în cadrul unui congres desfăşurat la Ankara, la care Erdogan a fost reales pentru a noua oară ca lider al partidului islamo-conservator aflat la putere din 2002.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: mesut ozil, diego ribas, werder bremen