You are here:

Legendă la Gaziantep! Alex Maxim, moment unic în istoria grupării din Turcia, la eşecul drastic suferit cu Fenerbahce

Legendă la Gaziantep! Alex Maxim, moment unic în istoria grupării din Turcia, la eşecul drastic suferit cu Fenerbahce

Stranieri

Comentarii

Alex Maxim (35 de ani) este la putere în fotbalul turc. Fotbalistul român a fost celebrat aşa cum se cuvine de Gaziantep, doar rezultatul meciului cu Fenerbahce a stricat sărbătoarea din sudul Turciei.

Alex Maxim, sărbătorit de Gaziantep

Gaziantep a fost spulberată, pe teren propriu, de Fenerbahce, scor 0-4, în etapa a 10-a din Superliga Turciei. En Nesyri şi Talisca au dat câte o dublă pentru victoria oaspeţilor.

La gazde, Deian Sorescu a fost rezervă şi a intrat la pauză, dar personajul principal a fost celălalt jucător român al echipei. Căpitanul Alex Maxim a fost integralist şi a bifat meciul cu numărul 200 pentru Gaziantep.

Momentul important al mijlocaşului în vârstă de 35 de ani a fost sărbătorit înaintea meciului, atunci când acesta a fost premiat de oficialii celor de la Gaziantep cu ocazia bornei atinse.

"Nu am început meciul aşa cum ne-am dorit. Ne-a fost greu după golurile primite. Suntem dezamăgiţi pentru meciul de astăzi, dar începând de mâine trebuie să ne uităm la ce nu am realizat.

Joi avem un meci de cupă. Apoi avem un duel împotriva lui Alanyaspor. Ştiu ce fel de echipă avem şi cred că vom uita repede această înfrângere şi ne vom reveni", a declarat Maxim, după meci.

În momentul de faţă, Gaziantep ocupă locul 6 în campionatul din Turcia, cu 17 puncte acumualte în 10 etape disputate, iar Fenerbahce se află pe 3, cu 22 de puncte.

Alex Maxim a ajuns la Gaziantep în 2020, după şapte sezoane petrecute în Germania. Cu excepţia împrumutului la Beşiktaş, în returul sezonului 2022-2023, a jucat doar în tricoul roşu-negru.

În tot acest timp, el a contribuit cu 55 de goluri şi 45 de pase decisive, în 200 de meciuri jucate. Datorită statisticilor enumerate, fotbalistul român este o adevărată legendă pentru clubul din Turcia.

Mai exact, Maxim este lider la absolut toate capitolele din istoria lui Gaziantep: jucătorul cu cele mai multe meciuri (200), cele mai multe goluri (55) şi cele mai multe pase de gol (45). El mai are contract până în 2026 cu aceasta.

Afla mai multe despre: alex maximgaziantepturciastranieri 

viewscnt
Articole similare