You are here:

Legendarii jucători de la Liverpool, înfioraţi de Securitate, dar aroganţi în declaraţii: "Eram prea deştepţi pentru români". Souness, erou după pumnul în figură aplicat unui dinamovist

Legendarii jucători de la Liverpool, înfioraţi de Securitate, dar aroganţi în declaraţii: "Eram prea deştepţi pentru români". Souness, erou după pumnul în figură aplicat unui dinamovistgalerie foto

Dinamo București

Comentarii

Dinamo şi Liverpool s-au întâlnit în semifinalele Cupei Campionilor Europeni din 1984, în ceea ce avea să fie cea mai mare performanţă a fotbalului românesc la acea vreme, peste semifinala de Cupa UEFA a "Craiovei Maxima", din anul precedent.

În manşa tur, disputată pe 11 aprilie 1984 pe legendarul stadion "Anfield", Liverpool s-a impus cu 1-0, datorită golului marcat Sammy Lee, în minutul 25. Cu toate acestea, deznodământul partidei putea fi altul dacă arbitrul partidei, Andre Daina din Elveţia, sau ajutoarele sale de la tuşă, ar fi observa pumnul în figură aplicat de cormoranul Graeme Souness, dinamovistului Lică Movilă, în urma căruia românul s-a ales cu maxilarul rupt.

"A fost cel mai bun pumn aplicat vreodată. Movilă era cel mai rău dintre toţi. Lovea tot ce mişca, pe mine mă lovise de trei ori în picior", a declarat Graeme Souness, pentru publicaţia britanică The Independent. De asemenea, Kenny Dalglish şi-a amintit şi el de incident. "Movilă a fost avertizat! Nu spun că n-a fost un pic obraznic, dar a fost un pic...bine. Hai să spunem doar că am fost fericiţi"

Degeaba a picat secerat Lică Movilă în faţa arbitrului, acesta nu văzuse incidentul şi nu a luat nicio măsură împotriva scoţianului. La finalul partidei, Lică Movilă îşi aştepta agresorul la capătul tunelului, cu un prosop la gură şi cu o pungă cu gheaţă, flancat de doi "talani". "Erau foarte mari. Păreau poliţişti. Mă înfiorau", şi-a amintit Souness. După meci, Graeme Souness a fost văzut ca un erou de fanii lui Liverpool. Cu toate acestea, urma returul de la Bucureşti.

Ajunşi la Bucureşti, jucătorii lui Liverpool ştiau ce îi aşteaptă şi nu au fost deloc încântaţi de această deplasare: "Bucureştiul şi împrejurimile erau foarte cenuşii şi plin de oameni gri. Erau mulţi militari care stăteau în picioare, oameni în uniformă. Nu te simţeai binevenit", îşi aminteşte Alan Kennedy. 70.000 de oameni au fost prezenţi pe 24 aprilie 1984, pe stadionul "23 august", iar nimeni de pe stadion nu uitase gestul lui Souness din tur.

  • Echipele de start: 
  • Dinamo - Moraru, Mărginean, I.Marin, A.Nicolae, N.Stănescu, Rednic, Dragnea, Augustin, Ţălnar, Turcu, Orac. Au mai intrat Custov şi Iamandi.
  • Antrenor: Nicolae Dumitru.
  • Liverpool - Grobbelaar, Neal, Lawrenson, Hensen, Kennedy, Lee, Johnston, Souness, Whelan, Dalglish, Rush. A mai intrat Nicol.
  • Antrenor: Joseph Fagan.

"Căpitanul lor (Dumitru Moraru) jucase şi pe Anfield. Avea o statură şi un păr creţ, ca mine. A fost foarte agresiv în momentul aruncării monedei. A arătat către mine şi către el, în semn că este între noi doi. I-am confirmat pe teren", a adăugat Souness.

A început meciul, iar dinamoviştii încercau să-l lovească cât mai des pe Souness. Uneori le ieşea, alteori nu. "Se pricepeau să facă bucăţi şi mingea dacă era nevoie. Erau foarte aprigi. Când Souness avea mingea, toată echipa lor era pe el. Dar era prea bun pentru ei. Nu l-au putut închide. A înţeles presiunea tuturor şi a făcut faţă. Avea totuşi nevoie de coechipierii săi. Ne-am asigurat că are întotdeauna o opţiune de a pasa, pentru a nu fi prins de adversari şi lovit", a adăugat Souness.

Liverpool avea să deschidă scorul în minutul 12, prin Ian Rush, după o pasă foarte bună a lui Souness, iar scorul la general devenea 2-0 pentru englezi. Costel Orac avea să aducă egalitatea pe tabelă, în minutul 40, însă galezul Ian Rush mai avea să mai înscrie o dată, în minutul 65, stabilind scorul final.

"După golul lui Rush, au renunţat. Au vrut doar să ne lovească. Unul dintre m-a scos 10 metri în afara terenului. M-a zburat pur şi simplu. La final, soldaţii şi poliţiştii români ne-au făcut semne că ne taie gâtul. Pe Souness nu l-au prins să-l rupă. Eram prea inteligenti pentru români", a povestit şi Alan Kennedy.

În acel an, Liverpool a reuşit să cucerească al patrulea său trofeu al Cupei Campionilor Europeni, după a învins-o pe AS Roma în ultimul act cu 5-3 la loviturile de departajare, chiar pe "Olimpico" din Roma.

Afla mai multe despre: fotbal 

viewscnt
Articole similare