Clubul Universitatea Craiova a anunţat, joi, că fostul său portar Gabriel Boldici a suferit un infarct. Boldici se află acum în afara pericolului, a precizat gruparea olteană.
“Clubul Universitatea Craiova este alături de fostul goalkeeper, Gabi Boldici, şi îi transmite multă putere şi sănătate în aceste momente.
Fostul portar al Ştiinţei a trecut printr-un episod delicat, suferind un infarct, însă, din fericire, se află acum în afara oricărui pericol. Îi dorim o recuperare cât mai rapidă şi îl aşteptăm alături de noi pe stadion!”, este anunţul Universităţii Craiova.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Născut în 28 martie 1957, în Craiova, Gabriel Boldici a parcurs toate treptele - copii, juniori, tineret, seniori - la Universitatea. Rivalitatea sa cu Silviu Lung pentru postul de titular în poarta Craiovei Maxima a fost una dintre cele mai interesante din fotbalul românesc.
A debutat, la 19 ani, în echipa mare a Universităţii şi s-a retras tot de la Universitatea în 1993. Între 1985 şi 1988 a apărat la Chimia Rm. Vâlcea şi Electroputere.
Are în palmares nu mai puţin de trei titluri de campion cu Universitatea Craiova (1980, 1981 şi 1991). Ca antrenor secund sau cu portarii a activat la Universitatea Craiova, Steaua şi echipa naţională a României.
Afla mai multe despre: boldici