Începând de astăzi, Petrolul Ploieşti a decis rezilierea contractului antrenorului principal Leo Grozavu, măsura fiind luată în contextul rezultatelor sub aşteptări obţinute în prima parte a campionatului 2018-2019 al Ligii 2, precum şi a ratării unuia dintre cele două obiective propuse, anume calificarea în fazele superioare ale Cupei.
Interimatul în pregătirea echipei va fi asigurat de către Octavian Grigore, cel care va coordona antrenamentele şi va sta pe bancă la următorul meci oficial. Este posibil ca actualul antrenor interimar să rămână la conducerea echipei şi la următoarele partide, iar, dacă va pica această variantă, principalii favoriţi să-i preia pe ploieşteni sunt chiar doi foşti jucători ai Petrolului, Marius Măldărăşanu sau Daniel Opriţa.
Stafful tehnic va fi completat, în continuare, de către Mugur Cornăţeanu (antrenor secund), Vasile Şleam (antrenor portari) şi Ovidiu Chiribici (preparator fizic).
Totodată, în urma analizei situaţiei jucătorilor Mirel Bolboaşă, Paul Antoche şi Sergiu Arnăutu, au fost identificate anumite abateri disciplinare, însă nu de natura să conducă la excluderea lor din lot. Cei trei au fost sancţionaţi conform regulamentului de ordine interioară, iar, de astăzi, s-au prezentat la antrenamentele primei echipe.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Deşi i s-a cerut demisia de onoare, Grozavu a refuzat, iniţial, să plece de la Ploieşti. El solicita salariul lui şi al staff-ului până la vară, în jur de 60.000 de euro (45.000 pentru el, restul pentru ceilalţi membri ai echipei sale). Ameninţat de conducere că va fi suspendat, urmând a i se interzice participarea la antrenamente, Grozavu a cedat joi seara şi şi-a reziliat angajamentul, urmând a primi doar două salarii, adică cele până la finalul anului (în jur de 15.000 de euro).
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: leo grozavu, petrolul, decizie, antrneor