Leo Messi (33 de ani) a marcat două goluri şi a livrat o pasă de gol în victoria Barcelonei, 5-0 cu Alaves în ultima etapă din LaLiga, iar argentinianul a venit din nou să vorbească după meci, la flash-interviu. Dacă după meciul trecut, după înfrângerea cu Osasuna (1-2), Messi a criticat pe toată lumea, de data aceasta argentinianul a avut cuvinte de laudă.
"Am fost autocritici, din interiori, a fost ceea ce trebuia să facem. Am realziat o serie de lucruri. În primul rând, nu am avut un sezon bun din punct de vedere al performanţelor sau rezultatelor. Vom vedea. Cred că a fost un pas înainte în ceea ce priveşte atitudinea şi angajamentul. Trebuie să jucăm cu aceeaşi dorinţă", a spus Leo Messi, după meciul cu Alaves, potrivit Sport.
Leo Messi va primi torfeul Pichichi, pentru că este golgheterul campionatului, dar argentinianul pune pe plan secund realizările individuale. "Am spus întotdeauna că premiile şi obiectivele individuale sunt secundare. Mi-ar fi plăcut să fi golgheter, dar această distincţie să fie însoţită de titlul de campion!".
În ultimă fază, Messi a vorbit despre Liga Campionilor, unde Barcelona n-a mai câştigat trofeul din 2015: "Cred că avem nevoie să fim calmi acum, în această pauză, pentru a ne limpezi mintea şi a reveni cu mai multă dorinţă ca niciodată. Am spus totul, am fost autocritici. Acum este timpul să muncim din greu şi nu ne mai rămâne nimic de discutat. Trebuie doar să arătăm că lucrurile se pot schimba şi meciul acesta a fost un pas important înainte în acest sens", a mai declarat Messi.
Barcelona a câştigat cu 5-0 meciul jucat cu Deportivo Alaves, în ultima etapă din LaLiga. Leo Messi a reuşit o dublă, apoi Fati, Suarez şi Semedo au marcat. Leo Messi este golgheterul campionatului din Spania, cu 25 de goluri, şi va încasa trofeul individual.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: leo messi, fc barcelona