You are here:

Levadiakos a luat decizia în cazul lui Octavian Popescu, după situaţia în care a fost implicat fotbalistul împrumutat de FCSB

Levadiakos a luat decizia în cazul lui Octavian Popescu, după situaţia în care a fost implicat fotbalistul împrumutat de FCSB

Stranieri

Comentarii

Levadiakos, "codaşa" primei ligi din Grecia şi echipa preluată de Elias Charalambous înaintea startului de sezon, l-a înregistrat pe lista pentru partidele de campionat pe Octavian Popescu.

Octavian Popescu a ajuns la Levadiakos după un început îndoielnic de sezon, la FCSB.

Absent de la ultimele trei jocuri oficiale ale "roş-albaştrilor" de dinaintea plecării sale în Grecia, Octavian Popescu a fost implicat într-un incident şocant. Jucătorul celor de la FCSB ar fi consumat gaz ilariant, anunţă Prosport.

Octavian Popescu, eligibil pentru meciul cu Olympiakos

Chiar şi în această situaţie, Octavian Popescu a fost înregistrat pe lista celor de la Levadiakos pentru partidele de campionat şi are drept de joc pentru partida din etapa a 5-a, cu Olympiakos.

Levadiakos este pe ultima poziţie în clasamentul din Grecia, cu un singur punct obţinut după patru etape de campionat.

Echipa condusă de Elias Charalambous şi Mihai Pintilii caută să obţină urgent puncte pentru a scăpa din acea zonă a clasamentului, asta şi după ce a încheiat sezonul precedent pe locul şase.

Octavian Popescu a evoluat în opt partide pentru FCSB, în acest sezon. A înscris un gol şi a oferit patru pase decisive, în actuala stagiune. 600.000 de euro este cota de piaţă a lui Octavian Popescu, jucător care a cucerit de două ori titlul de campion al României, cu FCSB.

Afla mai multe despre: fcsboctavian popesculevadiakos 

viewscnt
Articole similare