Lia Thomas, care până în urmă cu doi ani se numea Will Thomas, a devenit primul înotător transgender care se impune în campionatul universitar american de nataţie.
Lia Thomas, în vârstă de 23 de ani, a câştigat finala universitară de la 500 yarzi (circa 457 metri), cu timpul de patru minute, 33 de secunde şi 24 de sutimi, cu mai mult de o secundă decât ocupanta poziţiei secunde, Emma Weyant.
Thomas a concurat şi ca bărbat la campionatul universitar, iar acum prezenţa ei suscită controverse.
Unii consideră că are un avantaj fiziologic nedrept, în timp ce alţii cred că ar trebui să i se permită să concureze liber ca femeie."Încerc să ignor cât mai mult posibil”, a reacţionat ea, când a fost întrebată după cursă despre controversele din jurul performanţei ei.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
"Încerc să mă concentrez pe înotul meu, pe ce trebuie să fac pentru a mă pregăti pentru cursele mele şi să încerc să blochez orice altceva. Înseamnă totul pentru mine să fiu aici, să fiu cu doi dintre cei mai buni prieteni şi colegi de echipă ai mei şi să pot concura", a spus ea după cursă, conform lefigaro.fr.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: lia thomas