You are here:

Lider surprinzător în clasamentul golgheterilor din Champions League. Câte goluri a marcat până acum Guirassy

Lider surprinzător în clasamentul golgheterilor din Champions League. Câte goluri a marcat până acum Guirassy

Fotbal internațional

Comentarii

Atacantul Serhou Guirassy, autorul primului gol al meciului câştigat de echipa sa, Borussia Dortmund, pe terenul formaţiei Sporting Lisabona (scor 3-0), marţi seara, în prima manşă a play-off-ului pentru optimile Ligii Campionilor, este lider autoritar în clasamentul golgheterilor acestei competiţii, cu 10 reuşite.

Guirassy îl devansează pe polonezul Robert Lewandowski (9 goluri), a cărui echipă, FC Barcelona, este calificată direct în optimile de finală ale Ligii Campionilor.

Norvegianul Erling Haaland, autorul unei duble pentru Manchester City în meciul cu Real Madrid (scor 2-3), a urcat pe podium în ierarhia golgheterilor, la egalitate cu brazilianul Raphinha (FC Barcelona), ambii cu câte 8 goluri marcate.

Haaland a ajuns la un total de 49 de goluri marcate în Liga Campionilor de la începutul carierei sale, fiind la un pas să-l depăşească pe Thierry Henry (50 goluri), fostul atacant al lui Arsenal.

Francezul Kylian Mbappe (Real Madrid), marcatorul primului gol al spaniolilor în meciul de la Manchester, are la rândul său un total de 52 de goluri în cea mai importantă competiţie continentală intercluburi.

Erling Haaland (24 ani) şi Kylian Mbappe (25 ani) sunt jucătorii care au cele mai mari şanse să-i detroneze din fruntea clasamentului all-time al golgheterilor Ligii Campionilor pe portughezul Cristiano Ronaldo (140 goluri) şi pe argentinianul Lionel Messi (129 goluri), jucători care nu mai evoluează în prezent în fotbalul european.

Clasamentul golgheterilor Ligii Campionilor, ediţia 2024-2025:

  • 10 goluri: Guirassy (Borussia Dortmund)
  • 9 goluri: Lewandowski (FC Barcelona)
  • 8 goluri: Haaland (Manchester City), Raphinha (FC Barcelona)
  • 7 goluri: Vinicius Junior (Real Madrid)
  • 6 goluri: Julian Alvarez (Atletico Madrid), Jonathan David (Lille), Ousmane Dembele (Paris Saint-Germain), Griezmann (Atlético Madrid), Gyokeres (Sporting Lisabona), Kane (Bayern Munchen), Wirtz (Bayer Leverkusen)
  • 5 goluri: Santiago Gimenez (Feyenoord/AC Milan), Lautaro Martinez (Inter Milano), Pavlidis (Benfica)
  • 4 goluri: Adeyemi (Dortmund), Bynoe-Gittens (Dortmund), De Ketelaere (Atalanta Bergamo), Havertz (Arsenal), Lookman (Atalanta Bergamo), Mbappe (Real Madrid), Olise (Bayern Munchen), Pulisic (AC Milan), Rodrygo (Real Madrid), Saka (Arsenal), Sesko (RB Leipzig), Vlahovic (Juventus)

Clasamentul all-time al golgheterilor Ligii Campionilor (fără tururi preliminare):

  • 140 goluri: Cristiano Ronaldo (Portugalia/Manchester United, Real Madrid, Juventus)
  • 129 goluri: Lionel Messi (Argentina/FC Barcelona, Paris Saint-Germain)
  • 103 goluri: Robert Lewandowski (Polonia/Borussia Dortmund, Bayern Munchen, Barcelona)
  • 90 goluri: Karim Benzema (Franţa/Olympique Lyon, Real Madrid)
  • 71 goluri: Raul Gonzalez (Spania/Real Madrid, Schalke 04)
  • 56 goluri: Thomas Muller (Germania/Bayern Munchen)
  • 56 goluri: Ruud van Nistelrooy (Olanda/PSV Eindhoven, Manchester United, Real Madrid)
  • 52 goluri: Kylian Mbappe (Franţa/AS Monaco, Paris, Real Madrid)
  • 50 goluri: Thierry Henry (Franţa/AS Monaco, Arsenal, Barcelona)
  • 49 goluri: Erling Haaland (Norvegia/RB Salzburg, Dortmund, Manchester City)
  • 48 goluri: Zlatan Ibrahimovic (Suedia/Ajax, Juventus, Inter, Barcelona, AC Milan, Paris Saint-Germain, Manchester United)
  • 48 goluri: Andrei Şevcenko (Ucraina/Dinamo Kiev, AC Milan, Chelsea)
  • 47 goluri: Mohamed Salah (Egipt/FC Basel, AS Roma, Liverpool)
  • 46 goluri: Filippo Inzaghi (Italia/Juventus, AC Milan)

Afla mai multe despre: guirassy 

viewscnt
Articole similare