Fotbalistul Florinel Coman, care a înscris două goluri la meciul câştigat de naţionala de tineret cu scorul de 4-2 în faţa echipei Angliei, la Campionatul European, a declarat că pentru el şi colegii săi a fost o seară fantastică şi a venit timpul să fie răsplătiţi după munca depusă.
“A fost un meci foarte greu, din fericire am reuşit să câştigăm. A fost un meci cu intensitate foarte mare, dar ne bucurăm că am reuşit să ieşim cu capul sus. Am simţit că suntem împinşi de la spate de public. N-am trăit niciodată aşa ceva. În ultimele minute am reuşit să marcăm două goluri, vă daţi seama…. N-am trăit niciodată aşa ceva. Am muncit mult şi a venit timpul să fim răsplătiţi. A fost o seară fantastică pentru noi, trebuie să ne bucurăm, dar ne mâine ne gândim la meciul cu Franţa”, a spus Coman la TVR.
Reprezentativa under 21 a României a învins, vineri, la Cesena, cu scorul de 4-2 (0-0), selecţionata Angliei, în etapa a doua a grupei C de la Campionatul European de tineret. Tricolorii au învins şi în prima etapă, scor 4-1 cu Croaţia, astfel că sunt pe primul loc în clasament, cu şase puncte.
Au marcat: Gray ’79, Abraham ‘87 / Puşcaş ’76 (penalti), Ianis Hagi ’85, Coman ’89, ‘90+3
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: florinel coman, nationala u21