Lionel Messi nu a mai rămas la Barcelona, iar acum este foarte aproape să semneze cu PSG.
Imediat după ce presa din Franţa a scris despre transferul lui Messi la Paris, fratele emirului care deţine PSG, Khalid bin Hamad Bin Khalifa Al-Thani, a confirmat pe reţelele de socializare că negocierile au fost încheiate cu succes şi că mutarea ar urma să fie anunţată. Acordul dintre cele două părţi este verbal, iar duminică ar urma să se întâlnească pentru a semna.
Ronaldo şi Messi s-au confruntat timp de 9 sezoane în Spania, aceasta fiind, probabil, cea mai mare rivalitate între doi jucători din istoria fotbalului. În 2018, Ronaldo a plecat de la Real Madrid şi a semnat cu Juventus. În acel moment, el îl sfătuia pe argentinian să plece din Spania şi spera să se confrunte din nou cu Messi în Seria A, dar fostul decar al Barcei a ales să meargă la Paris.
”Poate lui Messi îi e dor de mine!”
”Poate lui Messi îi e dor de mine. Eu am jucat în Anglia, Spania, Italia, Portugalia, pentru echipa naţională, iar el e încă în Spania. Poate are nevoie de mine...Pentru mine, viaţa e o provocare. Îmi place asta şi îmi place să fac oamenii fericiţi. Mi-ar plăcea ca Messi să vină în Italia într-o bună zi. Sper ca şi el să accepte provocările, aşa cum am făcut eu.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Dar, dacă e fericit la Barcelona, respect asta. E un jucător fantastic şi un băiat bun”, a mai afirmat Ronaldo, pentru Gazzetta dello Sport, în decembrie 2018.
Starul argentinian va încasa un salariu de aproape 40 de milioane de euro per sezon şi va semna un contract pe doi ani cu formaţia antrenată de Mauricio Pochettino.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: messi-psg-paris