Lionel Messi s-a infectat cu COVID-19 în timpul sărbătorilor de iarnă, iar de atunci, trece prin procesul de recuperare.
Messi s-a infectat în perioada Crăciunului, în timp ce se afla în Argentina. Miercurea trecută, fotbalistul a fost testat negativ şi s-a putut întoarce la Paris. Totuşi, el nu este refăcut complet şi nu a jucat în derby-ul din campionat contra lui Lyon, scor 1-1.
Acum, Lionel Messi a dorit să comunice din nou cu fanii lui şi a oferit detalii despre starea de sănătate. Fotbalistul a transmis un mesaj pe contul personal de Twitter şi a spus că munceşte pentru a redeveni sută la sută apt şi este nerăbdator să se întoarcă pe teren.
”Mi-a luat mai mult decât credeam să mă recuperez!”
”Bună seara! După cum ştiţi, am avut COVID-19 şi vreau să vă mulţumesc pentru toate mesajele primite şi să vă anunţ că mi-a luat mai mult decât credeam să mă recuperez, dar sunt aproape recuperat complet şi abia aştept să revin pe teren. M-am antrenat zilele astea pentru a ajunge din nou la 100%. Se anunţă provocări frumoase în acest an şi sper să ne vedem cât mai curând. Mulţumesc!”, a transmis Messi, pe Instagram.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Lionel Messi ar putea reveni pe teren sâmbătă, la meciul cu Brest, pe care PSH va urma să îl joace pe teren propriu, în etapa cu numărul 21 din Franţa.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: psg-messi-covid-19