You are here:

LIVE TEXT | Slovacia - România, ACUM, pe orangesport.ro. Neverosimil. Gafă uriaşă făcută de un tricolor, la 20 de secunde după ce a intrat pe gazon

LIVE TEXT | Slovacia - România, ACUM, pe orangesport.ro. Neverosimil. Gafă uriaşă făcută de un tricolor, la 20 de secunde după ce a intrat pe gazon

Echipa națională

Comentarii

România întâlneşte Slovacia într-o partidă amicală, la Bratislava, la doar câteva zile de la semifinala barajului pierdută în faţa naţionalei Turciei.

LIVE TEXT | Slovacia - România 2-0 (Bîrligea min. 7 a.g, Strelec min. 46)

Echipele de start:

  • Slovacia: Dubravka - Valjent, Vavro, Obert, Hancko - Bero, Lobotka, Duda - Sauer, Strelec, Haraslin
  • Rezerve: Rodak, Takac, Pekarik, Gyomber, Suslov, Mraz, Benes, Tupt, Hrosovsky, Krcik, Rigo, Kapralik
  • România: Ionuţ Radu - Raţiu, Drăguşin, Ghiţă, Bancu - Fl. Tănase, Vl. Dragomir, Stanciu - Man, Bîrligea, Baiaram
  • Rezerve: Aioani, L. Popescu, Coubiş, Miculescu, Ianis Hagi, Burcă, Mihăilă, M. Coman, Sorescu, Ad. Rus, Screciu, Dobre, Petrila, R. Marin, Ciubotaru

Min 52. Ocazie pentru România! Miculescu reia cu capul, puţin peste poarta lui Dubravka.

Min 46. GOL Slovacia! Aioani, abia intrat pe gazon în locul lui Andrei Radu, face o gafă incredibilă. Portarul Rapidului pasează la un adversar, iar Strelec înscrie, după un dribling frumos.

Min 46. A început a repriza a doua.

Min 45: Pauză la Bratislava!

Min 35: Ocazie pentru România! Dennis Man şutează în forţă, însă portarul gazdelor este la post şi respinge balonul.

Min 6: GOOOOOOL Slovacia! Hancko a reluat balonul cu capul, direct în pieptul lui Bîrligea. Tricolorii, conduşi cu 1-0!

Min 1: Ocazie România. Stanciu a şutat la colţul lung.

Min 1: A început partida!

"Tricolorii" se deplasează la Bratislava pentru un meci amical împotriva celeilalte pierzătoare din faza semifinalelor barajului pentru Cupa Mondială, Slovacia.

Selecţionata lui Francesco Calzona a cedat cu scorul de 3-4, tot la Bratislava, împotriva selecţionatei statului Kosovo. În timp ce Turcia şi Kosovo se vor întâlni la Priştina pentru a decide cine se califică la Cupa Mondială, România speră să obţină un rezultat de moral pentru următoarele meciuri oficiale, cele din UEFA Nations League, programate în toamnă.

Cu Mircea Lucescu într-un moment dificil din punct de vedere medical, "tricolorii" speră să-i ofere selecţionerului în vârstă de 80 de ani un motiv de bucurie, la ultimul meci pe banca echipei naţionale. Secundul lui Mircea Lucescu, Ionel Gane, va conduce partida de la Bratislava, asta în condiţiile în care Mircea Lucescu a rămas la spital. Lucescu a dialogat cu secundul său, care le-a transmis "tricolorilor" că trebuie să obţină un rezultat pozitiv în Slovacia, în ciuda momentului şocant trăit în urmă cu câteva zile.

"Nu este uşor, că am avut zile grele după meciul cu Turcia, iar după evenimentul neplăcut cu nea Mircea nu a fost uşor să trecem peste el. Azi suntem mai bine, pentru că şi nea Mircea este mai bine.

Ne-a sunat, a vorbit cu noi, le-a transmis băieţilor că este totul sub control, că totul e bine şi starea de spirit s-a schimbat în bine faţă de ieri. Ieri au fost momente destul de grele.

Ieri, înainte de decolare, m-a sunat din spital şi prima întrebare a fost despre cum a fost antrenamentul. I-am spus că l-am anulat după momentul neplăcut şi atunci a spus: <<Spune-le să stea liniştiţi şi să facă un joc bun>>. În dimineaţa asta am vorbit cu dânsul şi era mai bine.

Vorbim după antrenament, că trebuie să ia decizii legate de meciul de mâine. De asta vă spun că ne dă o lecţie de viaţă tuturor, prin modul lui de a fi, de a trăi fiecare moment doar pentru fotbal", a declarat Ionel Gane.

Afla mai multe despre: echipa nationalaromaniaslovaciamircea lucescu 

viewscnt
Articole similare