adplus-dvertising
You are here:

VIDEO | Astra - FC Botoşani 1-0. Victorie importantă pentru giurgiuveni. Oaspeţii au fost la un pas să egaleze la ultima fază

VIDEO | Astra - FC Botoşani 1-0. Victorie importantă pentru giurgiuveni. Oaspeţii au fost la un pas să egaleze la ultima fază

Astra Giurgiu

Comentarii

Etapa a doua a play-off-ului a început la Giurgiu, unde Astra a învins-o pe Botoşani.

Astra - FC Botoşani 1-0 (Tamaş 64)

Cea mai mare ocazie a primei reprize au avut oaspeţii, dar nu a ieşit nimic din lovitura indirectă primită.  Moldovenii au marcat până la urmă, însă golul lui Keita a fost anulat eronat de centralul Coza.
Repriza secundă a început mult mai bine pentru giurgiuveni.  Răduţ a fost periculos în careul moldovenilor, dar bara s-a opus de două ori. Eforturile ofensive ale Astrei au dat roade. Alibec a obţinut un penalty, iar Tamaş a marcat pentru 1-0.
Ofosu a trecut în prelungiri pe lângă golul egalizator, dar tabela nu s-a mai modificat. Astra a obţinut astfel prima victorie după 5 meciuri şi le-a cedat ultimul loc celor de la Mediaş. Pentru Botoşani a fost prima înfrângere în ultimele 9 partide în Liga I. 

ECHIPELE DE START

Astra: Lazar - Graovac, Tamaş, Dima, Radunovic - Baicu, Seto, Crepulja, Răduţ - Alibec, Fatai
Rezerve: Kitanov, David Bruno, Dandea, Begue, Simion, Ioniţă, V. Gheorghe
Antrenor: Bogdan Andone

Botoşani: Hankic - Haruţ, Chindriş, Şeroni, Ţigănaşu - Papa, Rodrigues - Ashkovski, Florescu, Keyta - Ofosu
Rezerve: Pap, Patache, Holzmann, Cîmpanu, Carlone, Mendoza, Cascini 
Antrenor: Marius Croitoru

Min. 90+4: Ocazie Botoşani! Oaspeţii puteau egala la probabil ultima fază. Şutul lui Ofosu a fost respins de Hankic. 

Min. 73: Cei de la Botoşani cer penalty după ce Răduţ a respins mingea cu mână. Arbitrul acordă lovitură liberă după ce imediat Tamaş a respins, la rândul lui, balonul cu mâna, dar în afara careului. 

Min. 64: GOOOOOL Astra! Tamaş transformă lovitură de pedeapsă, chiar dacă Hankic a fost pe minge. 

Min. 62: Penalty Astra! Alibec a fost bruscat în careu de Patache. 

Min. 46: Ocazie Astra! Alexandru Ioniţă i-a pasat în faţa porţii lui Răduţ, mingea a fost deviat şi a lovit bara porţii lui Hankic. 

Min. 11: Gol anulat Botoşani pentru o poziţie suspectă de offside. 

Min. 7: Ocazie FC Botoşani! Echipa lui Croitoru a beneficiat de o lovitură indirectă, însă nu a reuşit să pună pericol porţii lui Lazar. 


Astra e ultima în play-off, cu 21 de puncte. Echipa lui Bogdan Andone a pierdut primul meci, scor 1-2 cu CFR Cluj, în deplasare.

Astra nu are nicio victorie în 2020 şi a adunat doar două puncte în ultimele cinci runde. Fost campioană nu a marcat împotriva lui Dinamo, în primul meci al anului, dar în rest a punctat în fiecare partidă.

Pe teren propriu, giurgiuvenii au doar o înfrângere în acest sezon, scor 1-2 împotriva Chindiei. Cu toate acestea în ultimele două meciuri de pe teren propriu, echipa lui Andone a luat un singur punct.

Astra - FC Botoşani LIVE VIDEO pe Telekom Sport 1 şi pe telekomsport.ro, astăzi, de la ora 20:30

De cealaltă parte, FC Botoşani este revelaţia sezonului. A terminat sezonul regulat pe locul 3, iar în play-off a început cu un rezultat de egalitate, scor 2-2 acasă cu FCSB. Echipa lui Marius Croitoru e neînvinsă în 2020. A câştigat ultimele patru partide din sezonul regulat.ă. Moldovenii sunt pe locul 3, la numai două puncte în spatele Craiovei. iar o victorie în această etapă i-ar clasa pe poziţia secundă înainte de disputarea derbyului FCSB - Craiova.

FC Botoşani a obţinut mai multe puncte în deplasare decât pe teren propriu, în acest sezon. Moldovenii au pierdut doar două meciuri afară, pe terenul primelor două clasate:1-4 la CFR şi 1-3 la Craiova.

Cu excepţia partidei de la Mediaş, încheiată cu o remiză albă, echipa lui Marius Croitoru a marcat în toate celelalte meciuri din deplasare.

 

viewscnt
Articole similare