You are here:

LIVE VIDEO | FC Argeş - Dinamo, astăzi, de la ora 19:30. Cele mai importante faze vor fi pe orangesport.ro

LIVE VIDEO | FC Argeş - Dinamo, astăzi, de la ora 19:30. Cele mai importante faze vor fi pe orangesport.ro

Dinamo București

Comentarii

FC Argeş - Dinamo se joacă astăzi, de la ora 19:30, în direct la Prima Sport 1. Cele mai importante faze vor fi LIVE VIDEO pe site-ul orangesport.ro.

Echipă de start oferit de Superscore

 



Şase victorii, o remiză şi patru înfrângeri, acesta este palmaresul înregistrat de piteşteni în meciurile disputate pe prima scenă în 2026.

Dinamoviştii au pierdut ultimele cinci partide disputate în campionat (patru jocuri cedate la limită), serie negativă cu care nu s-au mai întâlnit din noiembrie-decembrie 2023.

FC Argeş este formaţia cu cele mai multe goluri marcate pe contraatac - 15.

Gruparea piteşteană este formaţia cu cele mai multe meciuri fără gol încasat – 16 (şase în 2026).

Nouă contribuţii ofensive a strâns Alexandru Musi în ediţia curentă (patru goluri, două pase decisive, trei penalty-uri scoase), performanţă pe care o mai găsim doar în dreptul unui singur jucător eligibil U 21, Lorenzo Biliboc (CFR Cluj).

FC Argeş este echipa contra căreia s-au dictat cele mai puţine penalty-uri, doar unul.

34 de jucători au utilizat piteştenii în cele 32 de meciuri din campionatul în curs, printre care cel mai tânăr fotbalist cu minute din ediţia actuală, Claudiu Stancu  (născut pe 04.11.2009), dar şi cel mai în vârstă, Takayuki Seto (n. 05.02.1986).

Dinamo s-a bazat pe 29 de fotbalişti, o cifră pe care o mai întâlnim doar în dreptul celor de la FC Botoşani.

Roberto Sierra şi Raul Opruţ sunt jucătorii din cele două loturi care au evoluat în toate partidele din sezonul 2025-2026.

Cele două echipe s-au mai întâlnit în principala competiţie internă de 95 de ori (nu sunt incluse meciurile de baraj), de 55 de ori s-au impus bucureştenii, de 27 de ori au câştigat piteştenii, iar alte 13 partide s-au terminat la egalitate.

Cea mai mare diferenţă de scor s-a înregistrat pe 19 iunie 1974, Dinamo - FC Argeş 7-0. În ciuda succesului categoric reuşit de bucureşteni, aceştia au pierdut campionatul în faţa Universităţii Craiova, care a remizat la Ploieşti şi a câştigat în premieră titlul.

Cele mai multe goluri s-au marcat pe 13 iunie 1976, Dinamo - FC Argeş 7-1.

Cea mai recentă întâlnire directă din SuperLigă: 1 martie 2026, Dinamo - FC Argeş 0-1 (gol Ricardo Matos), rezultat în urma căruia vizitatorii şi-au asigurat prezenţa în play-off.

Partida va fi transmisă în direct de PRIMA Sport.

Afla mai multe despre: dinamo 

viewscnt
Articole similare