You are here:

VIDEO | Hermannstadt - Farul 1-0. Sibienii obţin prima victorie a sezonului. "Marinarii" leagă trei înfrângeri după startul excelent de sezon

VIDEO | Hermannstadt - Farul 1-0. Sibienii obţin prima victorie a sezonului. "Marinarii" leagă trei înfrângeri după startul excelent de sezon

Farul Constanța

Comentarii

FC Hermannstadt a învins-o cu scorul de 1-0 pe Farul Constanţa în ultima partidă a etapei a 7-a din Superliga. Sibienii au urcat pe locul 11 în Superliga, cu 7 puncte, în timp ce Farul este pe 8, cu 10 puncte.

VIDEO Hermannstadt - Farul 1-0 (Albu 12')

Echipele de start:

  • FC Hermannstadt: Căbuz - Antwi, Căpuşă, Stoica, Selimovic, Ciubotaru - Balaure, Kujabi, Albu - Chiţu, Neguţ
  • Rezerve: Muţiu, Pop, Bejan, Issah, Stancu, Oroian, Biceanu, Mihart, Batista, Gîndilă, Vuc, Buş
  • Antrenor: Marius Măldărăşanu
  • Farul: Buzbuchi - Fabinho, Larie, Ţîru, Ganea - Dican, Vînă, Radaslavescu - Cojocaru, Işfan, Tănasă
  • Rezerve: Banu, Ducan, Duţu, Furtado, Iancu, Markovic, Munteanu, Pellegrini, Ramalho, Seruca, Sima, Sîrbu
  • Antrenor: Ianis Zicu

Min 90+7: Fluier final!

Min 90: Ocazie uriaşă pentru Farul! Işfan primeşte mingea la bara a doua, trimite spre poartă, iar mingea este deviată de către apărătorii gazdelor.

Min 82: Buzbuchi se opune la şutul lui Buş venit din centrarea lui Nana Antwi.

Min 77: Sergiu Buş îşi găseşte o poziţie bună la a doua bară, aşteaptă balonul, îl primeşte, dar trimite în plasa laterală.

Min 65: Chiţu primeşte de la Antwi în marginea careului şi reuşeşte să ajungă într-o poziţie de finalizare. Atacantul gazdelor trimite cu interiorul piciorului, pe lângă poartă.

Min 55: Antwi ajunge la centrarea lui Albu îndreptată spre marginea careului şi trimite un şut pe lângă poarta lui Buzbuchi.

Min 46: A început repriza secundă!

Min 45+3: Finalul primei reprize.

Min 43: Balaure nu reuşeşte să-l învingă pe Buzbuchi dintr-o poziţie bună de finalizare. Portarul dobrogenilor intervine decisiv şi respinge.

Min 42: Tănasă trece pe lângă golul egalării! Lovitura de cap a "şeptarului" trece pe lângă poartă.

Min 28: Radaslavescu primeşte mingea în careu, dar şutează în Căpuşă, care intervine prin alunecare.

Min 24: Chiţu scapă într-o zonă centrală, Buzbuchi ezită şi intervine târziu după ce reuşeşte să-l trimită pe atacantul gazdelor în unghi.

Min 12: GOOOOL FC Hermannstadt! Balaure îi centrează elegant lui Albu la bara a doua, iar mijlocaşul defensiv al gazdelor finalizează. Fabinho a greşit în defensivă şi a sărit sub mingea centrată de Balaure.

Min 1: A început meciul!


Cele două echipe s-au mai întâlnit de 16 ori în principala competiţie internă, de trei ori s-au impus ardelenii, de şase ori au câştigat constănţenii, iar alte şapte partide s-au terminat la egalitate.

  • Cea mai recentă dispută din Superligă: 19 aprilie 2025, Farul-FC Hermannstadt 1-1, goluri marcate de Eduard Radaslavescu, respectiv Ianis Stoica.

Hermannstadt ocupă locul 14, cu patru puncte, în timp ce Farul ocupă locul opt, cu zece puncte.

Ce a declarat Marius Măldărăşanu înainte de meci:

„Trebuie să o băgăm în poartă. În ultimele două etape am avut 20 de cornere, dar n-am dat măcar un gol din situaţii de genul ăsta. E o echipă care joacă fotbal, o echipă reactivă. S-a schimbat atmosfera în sânul echipei, odată cu venirea lui Ianis Zicu”, a declarat antrenorul echipei Hermannstadt.

Afla mai multe despre: hermannstadtmarius maldarasanufarul 

viewscnt
Articole similare