You are here:

VIDEO | Rapid - FCSB 2-2. Final nebun de meci pe Arena Naţională! Giuleştenii au dat lovitura în prelungiri

VIDEO | Rapid - FCSB 2-2. Final nebun de meci pe Arena Naţională! Giuleştenii au dat lovitura în prelungiri

Superliga

Comentarii

Rapid – FCSB s-a terminat 2-2, într-un meci din etapa a şasea a Superligii. Giuleştenii se află pe locul 2, cu 12 puncte, la 4 lungimi distanţă de liderul Universitatea Craiova. Echipa lui Charalambous se află surprinzător pe locul 12, cu doar 5 puncte acumulate în acest start de campionat.

VIDEO | Rapid - FCSB 2-2 (Koljic 83', 90+2' | Lixandru 7', Bîrligea 61')

Echipe de start:

  • RAPID (4-2-3-1): Stolz - Braun, D. Ciobotariu, Kramer, Borza - Christensen, K. Keita - Dobre (cpt.), Gojkovic, Hazrollaj - Baroan
  • Rezerve: Aioani - Blazek, Paşcanu, Bădescu, G. Gheorghe, Grameni, El Sawy, R. Pop, Petrila, Micovschi, Jambor, Koljic
  • Antrenor: Costel Gâlcă
  • FCSB (4-3-3): Târnovanu - M. Popescu, Ngezana, Graovac, Pantea - Lixandru, Fl. Tănase, Olaru - Toma, Politic, Oct. Popescu
  • Rezerve: Udrea, Zima - V. Creţu, Bîrligea, Miculescu, Kiki, Edjouma, Chiricheş, Cisotti, Alhassan, Al. Stoian
  • Antrenor: Elias Charalambous

Min. 90+6 Final de joc!

Min. 90+2 GOOOOOL RAPID! Koljic face dubla pe Arena Naţională! Ngezana şi Târnovanu gafează, iar atacantul giuleştenilor este la locul potrivit şi înscrie.

Min. 83 GOOOOOL Rapid! Koljic, gol de mare atacant! Fotbalistul giuleştenilor a trimis mingea în poartă cu călcâiul.

Min. 79 Ocazie mare FCSB! Ngezana trimite o lovitură de cap periculoasă, dar mingea loveşte bara transversală.

Min. 65 Ocazie Rapid! Dobre centrează perfect, iar Koljic se înalţă de lângă Ngezana şi trimite o lovitură de cap. Mingea trece pe lângă poarta apărata de Târnovanu.

Min. 61 GOOOOL FCSB! Bîrligea îl păcăleşte pe Kramer cu o mişcare simplă, pătrunde spre poartă şi trimite un şut periculos. Mingea este deviată decisiv de Ciobotariu, iar Stolz rămâne fără reacţie. 

Min. 55 Ocazie Rapid! Dobre şutează violent din colţul careului de 16 metri, dar Târnovanu respinge balonul în corner.

Min. 53 Lixandru trimite un şut puternic din afara careului, dar mingea trece puţin pe lângă poarta Rapidului.

Min. 48 Ocazie FCSB! Bîrligea trece de Ciobotariu, îşi face mingea pe interior şi şutează puternic din afara careului. Stolz e la post şi respinge în corner.

Min. 46 Start în repriza secundă!

Min. 45+1 Pauză!

Min. 15 Ocazie FCSB! Olaru trimite un şut la firul ierbii, din afara careului, dar Stolz reţine fără probleme.

Min. 7 GOOOOL FCSB! Lixandru înscrie cu capul, după un corner executat impecabil de Octavian Popescu.

Min. 1 A început partida!


Rapid şi FCSB, una dintre cele mai aprinse rivalităţi din fotbalul românesc, îşi consumă un nou episod, în această seară, pe Arena Naţională. Giuleştenii au un start mult mai bun decât trupa roş-albastră, iar situaţia din clasament este diametral opusă.

După şase etape, Rapid este pe locul trei, cu 11 puncte, în timp ce FCSB este pe locul 12, cu şase puncte, la egaltiate cu Hermannstadt, echipa care ocupă primul loc de baraj.

Deşi la finalul săptămânii trecute FCSB a pierdut în faţa Unirii Slobozia, 0-1, echipa lui Charalambous şi-a refăcut moralul în Europa League, acolo unde a obţinut calificarea în play-off, după victoria din Kosovo, cu Drita, scor 3-1. (6-4 la general).

De cealaltă parte, Rapid a obţinut o remiză cu Oţelul, la începutul săptămânii trecute, însă trupa antrenată de Gâlcă a avut un penalty categoric, care nu a fost însă acordat de arbitrul Flueran.

În sezonul precedent, cele două rivale s-au întâlnit de patru ori. Ambele meciuri din sezonul regular s-au încheiat la egalitate, la fel şi primul joc din play-off, însă ultima confruntare din Giuleşti s-a încheiat cu victoria campionilor, scor 2-1.

Partida va fi arbitrată de o brigadă care-l va avea la centru pe Istvan Kovacs.

Elias Charlambous: "O să fim adversari 90 de minute, dar după o să fim prieteni din nou"

„Rapid este o echipă de calitate, nu vreau să-i compar cu Rapidul de anul trecut. Echipa este asemănătoare, dar au un alt antrenor. Am analizat cum joacă şi asta e tot.

Este un gentleman, este o persoană pe care o respect foarte mult. Am avut multe conversaţii cu el şi este frumos să ai un oponent ca şi domnul Gâlcă. Repet, este un tip foarte de treabă. O să fim adversari 90 de minute, dar după o să fim prieteni din nou.

Spun mereu că cel mai bun lucru prin care capeţi încredere este să câştigi meciuri. Sper că meciul cu Drita ne-a dat acest boost, dar într-un derby cu Rapid nu prea cred că-ţi trebuie aşa ceva, eşti motivat oricum.

Jucătorii se motivează singuri, ştiu ce înseamnă pentru toată lumea şi cred că sunt destul de motivaţi. Vom avea un avantaj doar dacă vom juca bine. Avantajele sunt doar pe teren, dacă nu jucăm bine, atunci nu-l vom avea.

(n.r. Radunovic) Va fi out pentru mâine, dar începe să-şi revină şi cred că în curând se va întoarce la echipă. Bine că nu am avut accidentări de la meciul trecut. Toţi jucătorii, în afară de Denis şi Risto, sunt ok”, a declarat Elias Charalambous la conferinţa de presă.

Afla mai multe despre: superligarapidfcsb 

viewscnt
Articole similare