You are here:

Liverpool, decizie drastică în privinţa lui Salah! OUT: ratează meciul cu Cristi Chivu şi Inter, din Champions League

Liverpool, decizie drastică în privinţa lui Salah! OUT: ratează meciul cu Cristi Chivu şi Inter, din Champions League

UEFA Champions League

Comentarii

Mohamed Salah, starul lui FC Liverpool, nu a fost inclus în lotul de 19 jucători ai „cormoranilor” pentru partida de marţi cu Inter Milano, din Liga Campionilor.

Salah nu se află în lotul lui FC Liverpool pentru meciul cu Inter Milano

Sâmbătă seara, atacantul de 33 de ani şi-a exprimat în faţa presei dezamăgirea faţă de modul în care este tratat la Liverpool, după ce antrenorul Arne Slot l-a lăsat pentru al treilea meci consecutiv în afara primului „11”. „Simt că am fost abandonat”, a declarat al treilea cel mai bun marcator din istoria clubului (250 de goluri în 420 de meciuri), acuzând conducerea că nu şi-a respectat promisiunile făcute la prelungirea contractului, în aprilie.

Salah a mai spus că nu are „nicio relaţie” cu managerul şi a lăsat să se înţeleagă că partida cu Brighton de sâmbătă, înaintea plecării sale la Cupa Africii pe Naţiuni, ar putea fi ultima în tricoul lui Liverpool, echipă pentru care joacă din 2017.

Campioana en-titre a Angliei se află la mijlocul clasamentului după 15 etape, ocupând locul 9, la zece puncte în spatele liderului Arsenal.

În Liga Campionilor, Liverpool se situează pe poziţia a 13-a (din 36 de echipe), având trei victorii şi două înfrângeri înaintea deplasării pe terenul lui Inter Milano, aflată în prezent pe locul al patrulea al grupei.

Afla mai multe despre: salah liverpoolliverpool inter champions league 

viewscnt
Articole similare