Florian Neuhaus (24 de ani), fotbalistul Borussiei Moenchengladbach, e fotbalistul ales de Liverpool pentru înlocuirea lui Georginio Wijnaldum, plecat la PSG liber de contract.
Liverpool l-a găsit pe înlocuitorul lui Wijnaldum. Negocierile sunt în toi
Georginio Wijnaldum a plecat gratis de la Liveprool după ce contractul său cu gruparea de pe Anfield Road a expirat la începutul lunii iunie, iar acum trupa antrenată de Jurgen Klopp e în căutarea unui mijlocaş box-to-box care să îi ia locul acestuia în echipa de start. Unul dintre numele pentru care englezii negociază este cel al lui Florian Neuhaus, un german de la Borussia Moenchengladbach, aflat pe lista mai multor echipe importante.
Concret, potrivit jurnalistului Florian Plettenberg, Liverpool e foarte interesată de aducerea lui Neuhaus, iar şefii "cormoranilor" au dat deja start negocierilor. Sursa citată scrie că britanicii sunt în discuţii cu agenţii lui Neuhaus şi că preţul urmează a fi stabilit, asta deşi mijlocaşul neamţ avea o clauză de 40 de milioane de euro în contractul cu Gladbach. Se pare că aceasta a căzut, iar preţul va fi negociat direct cu conducerea clubului.
Florian Neuhaus, fotbalist de al căror servicii se interesează şi Bayern, Real Madrid sau Manchester United, a jucat 45 de meciuri în toate competiţiile acestui sezon alături de Borussia Moenchengladbach, pentru care a marcat opt goluri şi a livrat opt pase de gol.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- 35 de milioane de euro este cota de piaţă a lui Florian Neuhaus în prezent, potrivit specialiştilor de la transfermarkt.com
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: florian neuhaus, transfer, liverpool, negocieri, gladbach, wijnaldum