Liverpool şi Real Madrid vor juca finala UEFA Champions League din sezonul 2021 - 2022.
Formaţia Real Madrid s-a calificat, miercuri seară, în finala Ligii Campionilor, trecând în semifinale de Manchester City, deşi pierduse meciul tur din deplasare cu scorul de 3-4 şi a fost condusă în retur, acasă, cu 1-0. La Madrid, scorul a fost 3-1 pentru gazde, după prelungiri.
Marţi, Liverpool a ajuns şi ea în ultimul act al competiţiei după ce s-a impus cu 3-2 în faţa celor de la Villarreal. Finala dintre Liverpool şi Real Madrid se va disputa în data de 28 mai, pe Stade de France.
În toată istoria ei, Real Madrid a câştigat competiţia de 13 ori: în 1956, 1957, 1958, 1959, 1960, 1966, 1998, 2000, 2002, 2014, 2016, 2017 şi 2018. De asemenea, clubul spaniol a mai jucat alte trei finale pe care le-a pierdut: 1962, 1964 şi 1981.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Liverpool a cucerit trofeul de 6 ori: 1977, 1978, 1981, 1984, 2005 şi 2019. Cormoranii au ajuns în finală de alte 3 ori: 1962, 1964 şi 1981.
Liverpool şi Real Madrid s-au întîlnit de 2 ori în ultimul act al competiţiei. În 1981 s-au impus britanicii, iar în 2018 a câştigat Real Madrid.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: real madrid-liverpool-ucl