FC Voluntari a învins, vineri seară, pe teren propriu, cu scorul de 3-1, echipa CS Mioveni, într-un meci din etapa a 13-a a Superligii. Învingătorii au marcat prin Damaşcan ’13, Govea ’45 şi Achim ’59. Pentru Mioveni a înscris Krasniqi, în minutul 21.
Liviu Ciobotariu, după victoria cu CS Mioveni
”Mă bucur că am reuşit să câştigăm cele trei puncte. A fost un meci dificil, greu. Am anticipat asta. Ştiam că întâlnim o echipa buna, care se apără bine. Vreau să îmi felicit jucătorii, am făcut un meci bun, atât defensiv, cât şi ofensiv. Am reuşit să marcăm trei goluri.
Nu a fost uşor. Am reuşit să revenim de la 1-1. Nu m-am temut, dar în momentul în care eşti condus sau egalat este clar că ai aşa o temere, deoarece nu ştii ce îţi rezervă jocul
Noi am avut caracter, tărie, am mers peste adevrsar, am avut şi o posesie bună astăzi. Am combinat, ne-au ieşit acţiunile de atac. Pe lângă cele trei goluri, am avut şi alte ocazii. Sunt foarte bucuros că am luat cele trei puncte. Aveam mare nevoie de aceste trei puncte. Practic, îmi doream să avem continuitate la rezultatele pe care le-am avut înainte. Chiar le-am spus că am obţinut puncte cu FCSB, cu Universitatea Craiova şi ar fi păcat să nu putem să câştigăm jocul de acasă cu Mioveni.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
(n.r. - despre Omar Govea) Practic, a avut şi puţină şansă că a intrat în primul `11`, fiind Raţă şi Meleke suspendaţi. Este un jucător cu mare calitate, care face diferenţa, în special pe faza de atac. Stă foarte bine şi pe defensivă. Chiar dacă nu este un recuperator, stă foarte bine în teren. Ce m-a surprins plăcut este că s-a adaptat foarte repede la ceea ce avem noi nevoie. S-a apărat foarte bine, chiar dacă nu a făcut multe recuperări, a stat în zonă, a acoperit culoarele de pase.
Victoria ne dă un moral bun. Avem linişte pentru următorul joc cu Chindia. Ne dă un spirit bun în vestiar. Victoriile aduc întotdeauna victorii, cum spunea domnul Florin Halagian. Ţi-aduce o linişte. Da, şi bani, şi puncte, şi o stare de spirit în vestiar. Este foarte important să acumulezi puncte, mai ales dacă eşti pe un drum bun, cum suntem noi. Avem patru meciuri în care nu am pierdut, am adunat opt puncte şi suntem pe un drum bun”, a declarat Liviu Ciobotariu.
Flavius Stoican o laudă pe FC Voluntari
"Au fost momente bune, dar am luat gol înainte de pauză, când aveam jocul sub control. Am început a doua repriză încercând să jucăm, apoi am primit al treilea gol după o lovitură de colţ.
E trist, dar trebuie să învăţăm din asta, atât eu, cât şi jucătorii. Astăzi a câştigat echipa care şi-a dorit mai mult şi a fost mai echilibrată.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Au jucători buni, au linişte în joc, nu sunt precipitaţi, sunt buni şi pe faza defensivă. E o echipă bună, mai ales acasă. Şi Universitatea Craiova, şi FCSB au avut meci greu cu ei", a declarat Stoican.
Afla mai multe despre: fc voluntari cs mioveni