Fundaşul olandez Micky van de Ven, coechipierul lui Radu Drăguşin la Tottenham, a intrat în calculele Barcelonei pentru perioada de transferuri din vară,
Van de Ven, curtat de Barcelona. Veste bună pentru Radu Drăguşin
Planul tehnic gândit de antrenorul Hansi Flick şi conducerea sportivă include aducerea unui atacant central şi consolidarea apărării cu un jucător capabil să ofere siguranţă şi viteză în faza defensivă.
Alessandro Bastoni rămâne prima opţiune pentru acest rol, însă negocierile sunt complicate din cauza costurilor ridicate şi a poziţiei ferme adoptate de Inter Milano, care-l consideră indispensabil pe apărătorul crescut de Atalanta.
În acest context, Barcelona analizează soluţii alternative, iar profilul lui van de Ven se potriveşte cerinţelor echipei. Apărătorul olandez este apreciat pentru capacitatea de a construi jocul din defensivă şi pentru versatilitatea sa, putând evolua atât ca fundaş central stânga, cât şi ca fundaş lateral.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Situaţia de la Tottenham ar putea facilita o mutare în următoarea perioadă de mercato. Clubul londonez ia în calcul o reorganizare a lotului, iar o eventuală despărţire de fundaş ar putea aduce fonduri importante pentru transferuri. În acelaşi timp, jucătorul ar fi deschis unei noi provocări sportive, mai ales la un club care luptă constant pentru trofee.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: radu drăguşin








