Cunoscuta cântăreaţă Lora s-a distrat de minune în weekend pe terenul de baschet la Nike 3x3 Challenge, primul eveniment marca Sport Arena Streetball din 2018, care a avut loc în ParkLake Shopping Center.
Deşi a avut adversari de top, precum baschetbaliştii Anca Stoenescu, cea mai titrată jucătoare din istorie, sau Virgil Stănescu, actualul preşedinte al CSM Steaua Eximbank, Lora s-a bazat pe coechipierii săi Bogdan Stelea şi Andrei Pavel şi Ionuţ Ghenu. Meciul vedetelor de la Nike 3x3 Challenge s-a încheiat nedecis, 5-5.
Starurile au fost aplaudate din tribune de către Jojo şi Paul Ipate, în vreme ce Willmark şi majoretele de la Dracula’s Girls au oferit momentul artistic al serii de duminică, în paşi de salsa.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Nu a rata turneul nici Ellie White, care a fost prezentă la eveniment în seara zilei de sâmbătă, când a urmărit show-ul de freestyle si slam-dunk oferit de Andrew Wiggins, Tarryn Algar şi Joel Henry. Aceştia au completat un week-end spectaculos la ParkLake Shopping Center şi au creat câteva momente unice, printre care şi un slam-dunk reuşit dintr-o pasă venită de pe terasa mall-ului ParkLake.
Marele premiu la categoria Open Masculin, în valoare de 4500 de lei, a fost adjudecat de către Rapid Bucureşti, care în finală a trecut de echipa sârbă Intergalactic. Echipa feroviară a avut reprezentantă şi în finala la Open Feminin, însă rapidistele au cedat în faţa fetelor de la Ştiinţa Bucureşti, care au fost premiate de către Fitbit cu brăţări de fitness.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Pentru prima oară în istoria turneelor Sport Arena Streetball cei mai mici baschetbalişti au avut categoriile lor dedicate, iar Leii, după ce au fost suporteri înfocaţi ai echipei lor de veterani, campioană la plus 35 de ani, s-au impus şi pe teren, la categoria Baby, sub 10 ani.
Evenimentul marca Sport Arena Streetball este organizat cu sprijinul ParkLake Shopping Center şi Nike şi este susţinut de: Raiffeisen Bank, Fitbit, Gatorade, Ursus Cooler, Sport Loft, Pep&Pepper, Horizon, Ideal Board Games, World Class, Carrefour ParkLake, ProFM şi Direcţia pentru Sport şi Tineret a Municipiului Bucureşti.
Afla mai multe despre: baschet, 3x3, andrei pavel, stelea, lora