You are here:

Loturile olimpice s-au întors în bazele sportive de pregătire de la Izvorani şi Snagov. "Sperăm să nu apară probleme"

Loturile olimpice s-au întors în bazele sportive de pregătire de la Izvorani şi Snagov. "Sperăm să nu apară probleme"

Jocurile olimpice

Comentarii

Primul val de 149 de sportivi din cadrul loturilor olimpice vor intra începând de luni în cantonament închis de două săptămâni în bazele sportive de la Izvorani şi Snagov, organizatorii fiind pregătiţi şi în cazul în care ar apărea cazuri de infectare cu COVID-19, a declarat, pentru Agerpres, preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, Mihai Covaliu.

Cei 149 de sportivi care urmează să intre în cantonamente centralizate fac parte din loturile olimpice de canotaj (96 de sportivi), haltere (7), box (6), kaiac-canoe (5), judo (12), lupte (12), gimnastică artistică (6), nataţie (5). În afara acestora, în bazele sportive vor intra şi reprezentanţi ai staff-urilor tehnice şi medicale, dar şi personalul angajat care urmează să-i deservească.

"Noi sperăm să nu apară probleme. Sunt specialişti care fac parte din comisia medicală din cadrul Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, o parte sunt membri COTAS, Centrul Olimpic de Testare şi Asistenţă Ştiinţifică, sunt specialişti în domeniu. Am făcut săptămâna trecută o vizită la Izvorani să vedem exact cum decurg pregătirile. Totul este în regulă, traseele sunt marcate, practic nu va fi ceva foarte diferit pentru sportivi, va fi o procedură asemănătoare celei de intrare într-un sat olimpic. Aşa am gândit această procedură, să fie cât mai prietenoasă cu sportivii. Nu este ceva cu mult diferit de o cazare într-un sat olimpic. Aşa că sportivii sunt obişnuiţi, antrenorii sunt obişnuiţi. 

Avem o cameră pentru izolare în cazul în care cineva prezintă simptome, sunt descrişi paşii, protocolul care trebuie urmat. Eu îmi doresc să nu ne confruntăm cu aşa ceva, dar trebuie să fim pregătiţi tot timpul pentru orice situaţie şi suntem pregătiţi pentru situaţii de acest gen. Sportivii sunt oameni disciplinaţi, care respectă regulile, sunt oameni sănătoşi, sunt puternici şi eu cred că vom trece cu bine peste această perioadă de test. Practic este un test şi pentru noi, cum vom reuşi să gestionăm această perioadă", a declarat Mihai Covaliu, preşedintele COSR.

Afla mai multe despre: jocurile olimpice 

viewscnt
Articole similare