You are here:

Louis Munteanu a ratat un penalty, dar rămâne încrezător după eşecul cu Italia: "Am arătat în seara asta că avem valoare"

Louis Munteanu a ratat un penalty, dar rămâne încrezător după eşecul cu Italia: "Am arătat în seara asta că avem valoare"

Echipa națională

Comentarii

Louis Munteanu a analizat debutul României U21 la EURO 2025, regretând penalty-ul ratat şi lipsa antrenorului pe bancă. Atacantul crede că echipa poate face mai mult, trebuie să fie mai curajoasă şi să dea totul la următorul meci.

Louis Munteanu a tras primele concluzii după debutul la EURO 2025

Naţionala României U21 a debutat cu stângul la Campionatul European de tineret din Slovacia, fiind învinsă cu 1-0 de Italia, miercuri, pe stadionul din Trnava. 

Singurul gol al partidei a fost înscris de Baldanzi în minutul 26, iar tricolorii au avut şansa egalării în prelungirile primei reprize, însă Louis Munteanu a ratat un penalty decisiv în minutul 45+3.

În repriza secundă, speranţele României au fost reaprinse de Ianis Stoica, care a găsit drumul spre gol în minutul 61, dar bucuria a fost de scurtă durată, deoarece golul a fost anulat pentru offside. În prelungiri, Mitrov a ratat şi el o şansă uriaşă de a înscrie, lobul său s-a dus pe lângă poartă.

”Puteam să facem mai mult în seara asta. Am început timizi, pe finalul primei reprize am jucat şi noi fotbal. Păcat de penalty-ul ratat. Dacă marcam, altul era scorul şi simt că puteam şi să câştigăm.

Se putea mai mult. În multe momente am arătat bine.

Toată lumea m-a încurajat după penalty. Se întâmplă şi la case mai mari. Chiar îmi pare rău pentru băieţi, dar nu avem ce să facem. Trebuie să luăm următorul meci şi sperăm să câştigăm.

E greu când nu ai antrenorul lângă tine. Dacă astea sunt condiţiile, pentru că a luat acel roşu... Îl aşteptăm la următorul meci.

Mă simt bine. În special în prima repriză. S-a văzut că am stat aproape şase zile fără antrenamente. Încerc să joc mai bine la următorul meci.

Trebuie să fim mai curajoşi. Am arătat în seara asta că avem valoare. Nu avem nimic de pierdut. Am arătat chiar bine în multe momente”, a spus Louis Munteanu, pentru Sport.ro.

Afla mai multe despre: louis munteanuromâniaitaliau21euro 2025 

viewscnt
Articole similare